Un șofer băut și fără permis a fost scos din trafic de polițiștii botoșăneni. La data de 2 august 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au identificat, pe drumul public din comuna Adășeni, un autovehicul condus de un bărbat, de 45 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.