Seria evenimentelor publice specifice sezonului estival 2024 continuă în această săptămână cu cea de-a XI-a ediție a Festivalului ,”Zilele Nordului” din orașul Darabani, manifestare cu participare numeroasă la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică în perioada 01 – 04 august 2024.
Jandarmii, împreună cu efective de poliție, poliție locală, pompieri și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani vor acționa în zona de desfășurare a evenimentelor (spectacolele din Poiana Teioasa, Maratonul Nordului MTB Dersca si Maratonul Nordului Teioasa Trail) pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru intervenția în situații de urgență, conform competențelor instituționale.
În vederea desfășurării în condiții de siguranță a Maratonului Nordului MTB Dersca, vor fi instituite restricții de circulație temporare pe perioada competiției de către polițiștii rutieri.
Un echipaj SMURD va fi prezent zilnic pentru a acorda primul-ajutor medical calificat, iar dacă se va impune, pompierii aflați în dispozitiv vor fi sprijiniți cu efective și tehnică de intervenție din cadrul Punctului de Lucru Darabani.
De asemenea, jandarmii, în cooperare cu reprezentanții Centrului Regional de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Suceava vor avea în atenție persoanele care comercializează sau consumă substanțe interzise, încălcând prevederile Legii nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
”Aducem la cunoștința cetățenilor că vânzarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Recomandăm participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile jandarmilor, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul forțelor de ordine în mod direct, în cel mai scurt timp, în cazul producerii unor situații de tulburare a ordinii și liniștii publice care îi afectează pe ei sau persoanele din jur. Nu în ultimul rând, pompierii recomandă participanților să nu arunce țigările aprinse la întâmplare și să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu. Orice început de incendiu observat trebuie să fie anunţat la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi lichidat înainte de a produce pagube”, transmite printr-un comunicat Instituția Prefectului Botoșani.