Singurul profesor din județul Botoșani, care a luat 10 la examenul de definitivat, predă educație fizică și sport în Școala Gimnazială nr. 1 din Prăjeni. Ovidiu Gontaru face zilnic naveta pentru a-i antrena pe cei mici, de la clasa zero până la clasa a VIII-a. Vara, orele de educație fizică se țin pe terenul sintetic amenajat, însă iarna, în lipsa unei săli de sport, cadrul didactic este nevoit să țină orele în sălile de clasă.
S-a pregătit intens pentru acest examen de definitivat, iar munca sa a fost răsplătită.
„A fost greu. A fost cuprinsă 99 dacă nu chiar 100% din materie, întrebările au fost din tot ce se putea da, chiar dacă era punctaj mic la fiecare întrebare, dar ca să obții nota maximă trebuia să știi din fiecare câte ceva”, ne-a spus cadrul didactic, care se aștepta să obțină un rezultat foarte bun pentru că s-a pregătit foarte bine înainte de examen.
În fiecare zi face naveta de la Botoșani la Prăjeni. În urma examenului de titularizare, anul trecut, a prins un post la Prăjeni, unde a fost primit cu brațele deschise, spune el, atât de colegi, cât și de director și elevi, așa că a decis să rămână acolo. Este mulțumit că drumul a fost reabilitat și nu îi este greu să ajungă la timp pentru a ține orele de curs.
„Este foarte bine să predau aici. Nici nu îmi doresc să vin la oraș. Eu sunt și antrenor de fotbal și antrenez două grupe de copii la Siminicea, lângă Dumbrăveni, tot în mediul rural. Sunt copii buni. Am foarte mulți care vor fotbal, gimnastică, ar vrea să facă mai mult, dar trebuie mai multe în acest sens, inclusiv ca părinții să facă un efort să-i aducă la Botoșani unde sunt cluburi”, ne-a spus profesorul de 10.
Pentru Ovidiu Gontaru, fiecare oră de educație fizică alături de copii este specială. Știe că sportul este important nu doar pentru dezvoltarea fizică a acestora, ci îi ajută foarte mult și mental.
„Vin cu inima deschisă la oră. Încerc să fac cât mai multe jocuri, nu le dau o minge și îi las să joace fotbal, vin foarte motivați, facem și concursuri, mai apar și supărări, mai încep să plângă când pierd”, spune cadrul didactic.
Din păcate, deocamdată nu există o sală de sport în care să își desfășoare activitatea așa cum ar trebui, dar chiar și așa găsește soluții astfel încât cei mici, dar și cei mai mari, să aștepte cu sufletul la gură ora de sport.
„Din păcate sală de sport nu avem, dar din câte am înțeles o să se construiască. S-a făcut un teren sintetic foarte bun și mai facem acolo. Iarna facem jocuri ce țin de interior, gen ping-pong. Sunt vreo trei sate împrejur care nu au acces la o sală de sport, dar din câte am înțeles o să se construiască”, spune Ovidiu Gontaru.