Începând de ieri, jandarmii botoșăneni au primit în rândurile lor două tinere absolvente a Academiei de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București, promoția 2024.
La repartiție, sublocotenent Crihan Iustina-Nicoleta și sublocotenent Vieru Denisa-Ștefania au optat pentru cele două posturi disponibile în cadrul Jandarmeriei Botoșani.
Iustina (în stânga în fotografie), a urmat cursurile Liceului ,,Grigore Ghica” Dorohoi, iar după examenul de bacalaureat a candidat și a fost admisă la academie, specialitatea jandarmi, în anul 2020.
La Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a fost încadrată pe funcția de consilier juridic, o funcție cu multe responsabilități și care necesită, în mod evident, temeinice cunoștințe juridice, susțin reprezentanții IJJ Botoșani.
Denisa (în dreapta în fotografie), a absolvit Liceul ,,Regina Maria” Dorohoi, după care, pasionată de studiul limbilor străine, a urmat cursurile Facultății limbi și literaturi străine, specializarea spaniolă-portugheză din cadrul Universității București, la încheierea cărora s-a înscris și a intrat la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București.
”Pentru ea, ca și pentru colega sa de promoție, urmează o perioadă de acomodare la specificul și cerințele funcției de comandant de pluton în cadrul Detașamentului de Jandarmi Dorohoi, cu responsabilități în organizarea și desfășurarea misiunilor de ordine și siguranță publică, precum și a celor de pază și protecție instituțională la obiectivele din competență. Le dorim succes în activitate și le urăm bun venit în echipa jandarmilor botoșăneni!”, este mesajul transmis de reprezentanții IJJ Botoșani.