Un tânăr care nu avea voie să se apropie de soție și copilul său minor a fost reținut de polițiștii botoșăneni. La data de 29 iulie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele individului de 33 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, ar fi încălcat de mai multe ori ordinul de protecție emis de o instanță de judecată, prin care îi era interzis să se apropie la mai puțin de 200 de metri de soția și copilul său minor, prin aceea că ar fi venit la domiciliul celor doi și s-ar fi apropiat de aceștia, în momentul în care se aflau într-un local public.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Botoșani.