Preşedintele ales al Consiliului Judeţean (CJ), liberalul Valeriu Iftime, reacţionează la declaraţiile preşedintelui în exerciţiu al CJ, social- democrata Doina Federovici, pe subiectul crizei apei din Botoşani. Într-o postare pe Facebook, Iftime susţine că va participa, în această săptămână, la o discuţie cu consultantul Nova Apaserv, care va ajunge la Botoşani pentru a identifica posibilitățile concrete de a obține o primă finanțare de până la 150 milioane de euro pentru operatorul de apă.
„Miercuri voi fi prezent la întâlnirea ce va avea loc la Consiliul Județean cu consultantul care va veni ca urmare a demersurilor întreprinse de mine la București pentru soluționarea problemei apei. Consultantul ajunge la Botoșani pentru a identifica posibilitățile concrete de a obține o primă finanțare de până la 150 milioane de euro pentru Nova Apaserv din fondurile POIM pe care doamna Federovici la cârma Consiliului Județean le-a ratat în ultimii ani”, a spus Iftime.
Acesta spune că Nova Apaserv are nevoie de fonduri, de o bună organizare și de specialiști adevărați, competenți, pentru a deveni, prin muncă asiduă, o entitate profitabilă, în măsură să ofere servicii de calitate botoșănenilor.
orgoliul de partid e mai mare ca interesul față de cei care l-am ales…stilul JOHANUS nu dispare la cei din stilul politic AROGANT??? Nu se vede de ce au fost trimiși…RUSINE SA VA FIE LA TOȚI…