Un bărbat din Botoșani și-a bătut soția zile la rând până a omorât-o, iar pentru asta va sta ani buni în închisoare. Constantin Călin, de 60 de ani, este din localitatea Flămânzi. Botoșăneanul a fost condamnat, luni, definitiv, la zece ani de închisoare. Curtea de Apel Suceava a decis să majoreze pedeapsa în cazul bărbatului din Botoșani, după ce inițial Yribunalul Botoșani îl condamnase la șase ani și opt luni de închisoare pentru omor- violență în familie.
Constantin Călin ar fi lovit-o de mai multe ori, pe parcursul mai multor zile, pe soția sa în vârstă de 58 de ani, care a decedat în locuința comună. Cei care au sesizat Poliția sunt cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean. Acestea au fost solicitate să intervină pentru a acorda îngrijiri medicale femeii, însă nu au mai putut decât să constate decesul acesteia.
Botoşăneanca prezenta leziuni care au ridicat anchetatorilor suspiciuni cu privire la moartea sa. Ulterior, din cercetări efectuate de poliţişti, a reieșit că soțul ar fi lovit o. La scurt timp, botoşăneanul a fost reținut pentru 24 de ore. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, aceștia fiind cei care au propus arestarea preventivă a bărbatului.
Solutia pe scurt:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani împotriva sentinţei penale nr. 77 din data de 24.05.2024 a Tribunalului Botoşani. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând: Condamnă pe inculpatul Călin Constantin la pedeapsa principală de 10 ani de închisoare (în loc de 6 ani ?i 8 luni închisoare) şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pedeapsă complementară, pentru săvâr?irea infrac?iunii de omor, violenţă în familie, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal ?i art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 422 Cod de procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal deduce, în continuare, din pedeapsa principală aplicată inculpatului, durata arestului preventiv de la 24.05.2024 la zi. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată, astăzi, 29.07.2024, prin punerea deciziei la dispoziţia părilor şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.