Criza medicilor de la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani, departe de a fi rezolvată. Mai multe secții fac cu greu față situației de a asigura actul medical, iar unele dintre acestea, cum ar fi Dermatologia de la Secția Pediatrie, nu are nici acum medic după pensionarea în iarnă a singurului medic dermatolog pediatru.
La Secția ORL a rămas doar un singur medic, iar pe Secțiile Pediatrie I și II, unde adresabilitatea este mare, medicii fac cu greu față, având în vedere că trebuie să facă și gărzi.
”Nu putem nici măcar să ne luăm concediu și gărzile se acoperă greu, cu trei medici specialiști și doi rezidenți. Este oboseală, epuizare. Nu se mai poate! Nu putem să muncim pentru zece. Suntem epuizați”, a declarat un medic.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani se confruntă și cu o criză de medici radiologi. Cea mai mare unitate medicală din judeţ este deservită de doar doi specialişti, într-un domeniu esenţial pentru diagnosticarea şi monitorizarea mai multor boli. În urmă cu câteva săptămâni a scos la concurs patru posturi și a fost ocupat doar unul de către un medic rezident.
Și pe Secția Boli Infecțioase a spitalului au fost scoase la concurs patru poturi de medici specialiști și s-a prezentat la concurs doar un medic rezident.
Lipsa specialiştilor este o problemă serioasă cu care se confruntă sistemul medical în ultimii ani. Mai mulți medici s-au pensionat ori au plecat prin demisie din spital, iar tinerii nu vor să profeseze în judeţele mici.