Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, reacționează, după ce Valeriu Iftime a acuzat că administrația pe care o conduce nu-i pune la dispoziție datele necesare de la operatorul de apă și că-i blochează acțiunile în acest sens.
Federovici spune că Valeriu Iftime nu a contactat-o și nici nu a solicitat vreun document în această perioadă, dar nici înainte de a intra în politică.
”Domnul Valeriu Iftime, președintele nou ales al Consiliului Botoșani, a declarat în presă că administrația pe care o conduc nu-i pune la dispoziție datele necesare, că-i blochează acțiunile și că mă va contacta pentru a discuta despre situația operatorului de apă. Nu m-a contactat și nici nu a solicitat vreo informație nici în această perioadă și nici anterior, de când a intrat în politică”, a declarat Federovici.
Mai mult, aceasta spune că Valeriu Iftime nu trebuie să aștepte până în octombrie, la preluarea mandatului, pentru rezolvarea apei în județul Botoșani și că poate interveni în rezolvarea acestei probleme ”chiar de mâine”. Federovici susține că Iftime va beneficia de sprijinul ei și al colegilor în această perioadă pentru toate proiectele care aduc beneficii botoșănenilor.
”L-am auzit pe domnul Valeriu Iftime că și-ar dori să poată interveni pentru a rezolva problema apei din județul nostru, dar că nu poate face nimic până în luna octombrie când va începe mandatul său. Vreau să-i transmit domnului Iftime că nu e nevoie să aștepte până în octombrie. Poate interveni chiar de mâine. Dânsul spunea în campanie că are soluții clare, concrete, care pot fi aplicate imediat și că știe foarte bine ce are de făcut pentru rezolvarea acestei probleme stringente. Dacă are într-adevăr aceste soluții pentru a rezolva alimentarea cu apă, îl invit să le prezinte public. Îi pun la dispoziție toate datele de care are nevoie pentru a-și fundamenta deciziile și proiectele. Aici nu e loc de orgolii politice pentru nimeni și nu e demn să fugim de răspundere. Chiar dacă mandatul său începe oficial în octombrie, are acum posibilitatea de a acționa. Va beneficia de tot sprijinul meu și al colegilor mei în această perioadă pentru toate proiectele care aduc beneficii botoșănenilor. Așadar, îi ofer domnului Iftime posibilitatea de a trece de la vorbe la fapte. Deci, haideți la treabă, domnule președinte Iftime! Puneți soluțiile pe masă și haideți să le implementăm cât mai repede!”, a mai spus Doina Federovici.
Urmăreşte-ne pe Google News! |