Fost consilier local al PNL, Marius Leonard Oroșanu, care a fost și unul dintre cei mai influenți lideri sindicali din Botoșani, dă de pământ cu noul președinte al PNL, Valeriu Iftime. Oroșanu susține că Iftime este afectat de „beția puterii” și că „acționează suspect de atipic și ilogic”.
Fostul consilier municipal a criticat atitudinea lui Iftime cu privire la vânzările de jucători și schimbarea de antrenor de la FC Botoșani, referindu-se la jucătorul de fotbal Victor Dican și la antrenorul Bogdan Andone.
„Este cel puțin ciudat că un om de valoarea lui (profesional vorbind, incluzând aici abilitățile de comunicare și negociere) face asemenea greșeli una după alta. Nu-l caracterizează, de aici și suspiciunea că sub ceea ce vedem și citim este de fapt altceva, nu foarte curat!”, a afirmat Marius Oroșanu, care crede că Iftime abuzează de o anumită poziție sau de conjunctură.
Iată comentariul pertinent făcut de Marius Oroșanu, care, de altfel, recunoaște că a fost un susținător al noul lider liberal:
Să lăsăm vorbele și să analizăm faptele.
1. Iftime îl cedează la Farul pe Dican („perla coroanei”, în viziunea multora), pentru… „nimic plus Bodișteanu”, rămânând în același timp dator contractual față de UTA cu mulți bani! Mai mult, Iftime se supără pe UTA când află că aceștia vor respectarea acordului semnat de cele două cluburi și plata banilor cuveniți în urma transferului.
2. Același Iftime stârnește din nimic un conflict cu Bogdan Andone și forțează rezilierea contractului la 1-2 luni de la încheierea sa și după numai 2 etape, acceptând să-i plătească acestuia despăgubiri de aproape 150.000 euro, în 2 tranșe. Pentru că antrenorul a dorit anumite compensații pentru reziliere (mult sub valoarea totală a contractului!), Iftime îl consideră pe acesta ca fiind un om „fără bune maniere”.
Este îngrijorător că dorința de respectare a legii (un contract valabil încheiat reprezintă legea părților) este interpretată de Valeriu Iftime ca lipsă de bune maniere. Este un mare „red flag” pentru mine, deoarece am crezut și am sperat că Valeriu Iftime va lua măsurile LEGALE cele mai bune când va prelua Consiliul Județean. Acum încep să am rețineri și îndoieli că legea sau contractul reprezintă valori apreciate de Valeriu Iftime.
Până acum, Valeriu Iftime era recunoscut la nivelul Ligii 1 ca un patron parolist și cât se poate de onest în relația cu antrenorii și jucătorii. Era chiar prea îngăduitor, acceptând 8-10 eșecuri înainte de a lua o decizie privind antrenorul. Acum s-a schimbat total, ceea ce poate da naștere la interpretări. Oare cu Dican și Bogdan Andone se plătește acum, prin inginerii financiare și interpuși, prețul salvării de la retrogradare? Greu de justificat altfel deciziile lui Valeriu Iftime.
Acum ceva timp spuneam că îmi place Valeriu Iftime. Nici nu și-a început mandatul și deja am rețineri. Poate este din cauza pregătirii mele juridice, dar îmi plac oamenii paroliști, care respectă legea și contractele. Nu-mi plac cei care abuzează de o anumită poziție sau conjunctură. Nu am încredere în „sfinții” pământeni și nici nu accept alt Mesia Atotputernic decât Domnul Iisus Hristos.