Un tânăr de 23 de ani din județul Botoșani, acuzat de tentativă de omor, scapă de condamnarea penală, după ce faptele sale s-au prescris. Este vorba de Dumitru Cristian Cozmolici, din comuna Păltiniş, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”, care în urmă cu doi ani a fost trimis în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
În urma procesului de doi ani, Tribunalul Botoșani a decis, vineri, încetarea procesului penal pentru prescrierea faptei, în condițiile în care în timpul judecătorii au admis cererea acestuia se schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă de omor în loviri sau alte violențe.
Potrivit procurorilor, în noaptea de 19 spre 20 octombrie 2019, în timp ce se afla pe o stradă din oraşul Darabani, pe fondul unui conflict spontan în care au fost angrenate mai multe persoane, botoșăneanul a lovit cu un obiect contondent în zona capului un alt tânăr, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 11-12 de zile de îngrijiri medicale. La data producerii faptelor, agresorul avea vârsta de doar 17 ani.
Solutia pe scurt:
În baza art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală rap. la art. 154 alin. 1 lit. d Cod penal şi art. 5 Cod penal, dispune încetarea procesul penal cu privire la inculpatul Cozmolici Dumitru- Cristian trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, prev. de art. 193 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 113 alin 3 și art 5 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În temeiul art. 19 şi art. 25 alin. 1, art. 397 alin. 1 Cod proc. pen., admite acţiunile civile formulate de: – partea civilă Plutariu Cătălin-Lorin și dispune obligarea inculpatului să plătească părții civile suma de 4000 lei cu titlu de daune morale. – partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Boto?ani, şi, în consecinţă, obligă inculpatul la plata sumei de 2277,79 lei reprezentând cheltuielile pentru persoana vătămată, precum şi a dobânzii legale calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea sumei anterior menţionate. – partea civilă Spitalul Municipal Dorohoi și obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei , reprezentând cheltuieli făcute de această unitate cu persoana vătămată Plutariu Cătălin Lorin, precum şi a dobânzii legale calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea sumei anterior menţionate. – partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean –Botoşani şi, în consecinţă, obligă inculpatul să plătească suma de 1058,80 lei precum şi a dobânzii legale calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea sumei anterior menţionate.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 600 lei de la urmărirea penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 26.07.2024, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.405 alin.1 teza finală Cod procedură penală.