Fostul primar al Botoşaniului, Cătălin Flutur, care a pierdut alegerile locale din 9 iunie pentru un nou mandat de primar, îl acuză pe actualul lider PNL, Valeriu Iftime, că nu l-a susţinut deloc în campania electorală şi că, mai apoi, i-a cerut, „într-un mod neelegant demisia”.
Flutur afirmă că a fost un susţinător al venirii lui Iftime în PNL, însă arată că acesta nu s-a implicat deloc în susţinerea candidaturii sale la municipiu şi că întreaga campanie electorală derulată a fost pentru preşedinţia Consiliului Judeţean.
„Niciodată nu am pregetat să mulțumesc domnului Iftime pentru venirea in PNL și să fac campanie pentru el. In schimb în afara de două declarații la inceputul campaniei, președintele numit nu a mai amintit de candidatul la municipiu. Mai mult, nu a luat niciodata atitudine față de primarul in funcție care avea dosar penal și care a fost trimis in judecată. Nu a dorit să facem macar ultima emisiune impreuna. Noi l-am invitat tot timpul la actiunile din municipiu, in ultimile trei saptamani nu a raspuns la nici o invitatie. A organizat el actiuni in municipiu la care nu am fost invitat. Activitatea de call center indemna sa fie votat doar Iftime si a fost destul de intensa. O parte din colegi au fost chemati sa faca campanie pentru judet in loc sa primim noi ajutor de la consilierii judeteni care erau din Botoșani. Sunt multe de spus dar cred că le-ați remarcat și voi. In noaptea alegerilor cand nici nu se stia rezultatul final la județ ( abia a doua zi a fost aflat) intr-un mod total neelegant mi-a cerut demisia. Și ce s-ar fi întâmplat dacă acea diferență de 200 de voturi era invers???”, se arată în mesajul pe care Flutur l-a trimis tuturor membrilor din organizaţia PNL care au făcut parte din fosta conducere a filialei municipale.
Pe de altă parte, fostul primar susţine că la ultimele alegeri locale Iftime ar fi făcut un „troc politic” cu PSD, astfel încât el să obţină preşedinţia CJ, iar Cosmin Andrei Primăria municipiului Botoşani.
Iată mesajul integral transmis de Flutur către liberali:
O zi bună dragii mei! Am hotărât să vă impartasesc câteva gânduri aici până nu se va schimba grupul sau până nu voi fi scos și din acest grup. După o lună și jumătate de la alegeri nu am reușit să ne mai vedem cu atât mai puțin să facem o analiză asupra celor întâmplate. S-ar părea că am ieșit un fel de acar Paun și odată cu execuția mea lucrurile în Partid s-au liniștit. Sunt mult prea versat politic să nu fi simțit trocul politic făcut inca din prima săptămână de campanie și modul meticulos de dus la capăt. Mulți dintre voi v-ați dat seama si chiar mă intrebati de ce exista o raceala intre cele două etaje. Jocurile erau deja făcute și comportamentul era pe măsură. In perioada asta am aflat foarte multe lucruri de la persoane ( prieteni) avizate și am inteles si eu de ce sunt tratat așa. În primul rând PNL si PSD au facut un troc la nivel mare , PNL a dat presedentia CJ Timis pentru cea de la Botoșani. Vă aduceți aminte ce a fost la Timis , județ unde am fi castigat cu fostul președinte la pas. Dar l-am cedat celor de la PSD. În schimb Doinița a fost obligată să nu mai candideze la Botoșani. Ea nu a candidat, iar Trufin a făcut doar figurație. In schimb negocierile au fost făcute la schimb cu Primaria Botoșani. In sedinta comună a coaliției la care a participat și Edy Mititelu singura persoană care a fost pârâta am fost eu pentru că sunt prea critic la adresa PSD. La una din vizitele președintelui Ciuca la Botoșani mi-a spus să o las mai moale. Dragii mei, de 34 de ani mă bat la propriu cu cei de stanga, cu PSDul, nu am făcut niciodată nici o concesie, nu am lăsat steagul jos nicicând. I-am bătut de 3 ori și am pus de trei ori pe hartă culoarea galbenă în locul celei roșii. Am devenit omul cel mai temut și cel mai urat de PSD. Nu am plecat niciodată de pe front, am rămas mereu în Botoșani să mă bat cu ei. Am trimis cu semnătura mea colegi in Senat , în Camera Deputatilor și în Guvern. Am fost președinte de partid mulți ani și am adus voturi pentru ca să meargă colegii mei mai departe. Am numit zeci de directori și am ajutat pe foarte mulți. Nu reușeam să fac lucrurile astea dacă nu aveam o echipă alaturi și nu am fost niciodată tradat. Să ne intoarcem în zilele noastre, in sedinta ordinară de CL din luna aprilie Buhaianu imi spune în public că citez,, ce mă strofoc ca Iftime m-a abandonat “ atenție sfârșitul lui aprilie și acel Stefanovici cu ziarul lui mizerabil la fel mi-a spus că nu am susținerea partidului. Am zâmbit și mi-am văzut de treabă mai departe. Am făcut această minunată echipă nouă și am plecat la luptă. Niciodată nu am pregetat să mulțumesc domnului Iftime pentru venirea in PNL și să fac campanie pentru el. In schimb în afara de două declarații la inceputul campaniei, președintele numit nu a mai amintit de candidatul la municipiu. Mai mult, nu a luat niciodata atitudine față de primarul in funcție care avea dosar penal și care a fost trimis in judecată. Nu a dorit să facem macar ultima emisiune impreuna. Noi l-am invitat tot timpul la actiunile din municipiu, in ultimile trei saptamani nu a raspuns la nici o invitatie. A organizat el actiuni in municipiu la care nu am fost invitat. Activitatea de call center indemna sa fie votat doar Iftime si a fost destul de intensa. O parte din colegi au fost chemati sa faca campanie pentru judet in loc sa primim noi ajutor de la consilierii judeteni care erau din Botoșani. Sunt multe de spus dar cred că le-ați remarcat și voi. In noaptea alegerilor cand nici nu se stia rezultatul final la județ ( abia a doua zi a fost aflat) intr-un mod total neelegant mi-a cerut demisia. Și ce s-ar fi întâmplat dacă acea diferență de 200 de voturi era invers??? Nimic, era la fel, intelegerea era intelegere si un ,, gentleman “ o respecta. Initial am fost foarte mirat ca PSD nu a facut contestatie, ca nu a cerut renumararea voturilor, ulterior am inteles. Oare care era rezultatul daca candida Doinița? Dar dacă Trufin isi facea campanie? Dar dacă primarii siguri nu intrau in jocul asta? Sunt om politic si am vazut multe la viața mea. Am fost tradat de cei care nu pot sa aducă voturi nicicum dar isi doresc posturi sus puse. Surpriza pentru mine si gustul amar a venit abia după alegeri cand mi s-a spus că mi se retrage sprijinul pentru a fi Consilier Local. Clar că asta a fost intelegerea, Cosmin Andrei și PSD nu are nevoie de opoziție in CL deh suntem în alianță și presedintele respectă ce vrea doar Ciuca și Ciolacu. Probabil că renuntam eu pentru că am pierdut alegerile, dar nu, am văzut că sunt oameni care cred că un partid se conduce ca un SA și vorba unuia e litera de lege. Eu am primit certificatul de Consilier Local și doar excluderea din Partid poate face să nu fiu consilier. După 34 ani de politică în slujba dreptei credeam că am câștigat macar respectul celor ce impartasesc același idei. Domnul Iftime mi-a spus că presedinta nu ma vrea, că organizația nu mă vrea și sa-mi vad de treaba. Am văzut noua structură a BPJ și BPL . Nu sunt nici măcar cu statut de invitat. Probabil că experiența mea ar face rau. Mă bucur că BPL păstrează în structura mare parte din cei aduși de mine acum 4-5 luni dar mă întristează faptul că o parte au fost îndepărtați pe motivul că erau prea apropiati de mine. Doamna președinte sunt oameni care au muncit și au performat pentru acest partid, nu cred că apropierea de Catalin Flutur este un pacat atât de mare. Mă bucur că nu ati fost manipulata asa cum ati spus de multe ca urati lucrul asta și vă doresc mult, mult succes. Andrei tie îți revine sarcina de a fi mentorul colegilor noi din Consiliul Local și de a nu-i lăsa să voteze ceva ilegal. Oricand daca imi veti cere sfatul il voi oferi cu mare drag. Ba îmbrățișez cu drag pe toți!!!!