Accident! Doi botoșăneni s-au ciocnit cu mașinile pe DN29. O femeie a ajuns la spital

foto arhiva

Doi botoșăneni s-au ciocnit cu mașinile pe DN29, pe raza localității sucevene Dumbrăveni. Accidentul a avut loc marți după-amiază. Marian F., de 25 de ani, din Mihăileni, a condus autoturismul Audi A6, pe aleea de acces a magazinului Penny de pe raza localității Dumbrăveni, iar când a ajuns la intersecția cu DN29, nu a respectat semnificația indicatorului STOP, a pătruns pe prima banda sensului de mers Suceava-Botoșani, cu intenția de a vira la stânga pe banda sensului de mers Botoșani-Suceava, fără să acorde prioritate autoturismului Volkswagen Passat.

VW era condus de Iulian c., de 56 ani, din municipiul Botoșani, care circula pe DN29, din direcția Suceava către Botoșani. De asemenea, autoturismul marca marca Audi A6, nu avea voie să efectueze virajul la stânga, deoarece pe carosabil era aplicat marcajul rutier obligatoriu dreapta.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei femei de 57 ani, din municipiul Botoșani, (pasager în WV), care a fost transportată de ambulanță la Spitalul Județean Suceava. Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Urmăreşte-ne pe Google News!

FOTO Avem cu ce ne mândri! O tânără din Botoșani va opera la cel mai mare spital din Europa. „Din timpul școlii primare îmi doream să fiu doctoriță”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *