VIDEO Drumul național DN 28B, Târgu Frumos- Botoșani, redat traficului după finalizarea lucrărilor de modernizare

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a recepționat lucrările din proiectul „Modernizare DN 28B, Târgu-Frumos – Botoșani. Demersul vine după finalizarea lucrărilor la punctele de calamități (alunecări de teren) constatate la limita județelor Iași și Botoșani și din zona Zăicești – Mănăstirea Zosin. Recepția a fost semnată condiționat de completarea/remedierea unor lucrări de siguranța circulației și de relocare a unor rețele de utilități de pe traseu, care nu împiedică însă desfășurarea în bune condiții a traficului, informează DRDP Iași.

Cu această ocazie, DRDP Iași redă traficului un drum complet modernizat în lungime de peste 70 km, care leagă județele Iași și Botoșani, cu platforma drumului lărgită la 9 m, poduri și podețe modernizate, alături de girații și intersecții la nivel complet reconfigurate și amenajate conform standardelor, arată sursa citată.

”Este al doilea drum național complet modernizat redat botoșănenilor în decurs de un an, după DN 29D, Botoșani – Ștefănești, lucrări prin care DRDP Iași va oferi celor care tranzitează județele Iași și Botoșani legături rutiere viabile.  Cu această ocazie, DRDP Iași mulțumește riveranilor și conducătorilor auto pentru înțelegerea manifestată pe parcursul lucrărilor, cu recomandarea de a circula cu atenție și cu respectarea semnalizării instituite pe întregul traseu redat traficului, astfel încât să se bucure de o durată de utilizare a acestui obiectiv cât mai îndelungată, în condiții de siguranță și confort. Vă dorim drumuri bune!”, transmite DRDP Iași.

Valoare totală a proiectului a fost de  448.487.038,14 lei (TVA inclus).

Urmareste-ne pe Google News

 

One thought on “VIDEO Drumul național DN 28B, Târgu Frumos- Botoșani, redat traficului după finalizarea lucrărilor de modernizare

  1. Firma lui Ginel a reusit sa termine drumul. Sa vedem cat va fi de trainic. Anul trecut au aparut crapaturi imediat ce au terminat drumul si de la Zaicesti la Copalau au turnat suplimentar straturi de vreo 10 cm grosime. Au gresit statul a platit in plus pt greselile lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *