Judeţul Botoşani a avut parte, marţi, de noi ploi însemnate cantitativ. Cel mai tare a plouat pe malul Prutului, în zona de Nord- Est. În comuna Ripiceni au fost înregistraţi, potrivit măsurătorilor efectuate de hidrologi, 10,2/mp, iar la Oroftiana- comuna Suharău 9,8 l/mp.
De asemenea, la Hudeşti au căzut 9,2 l/mp, în timp ce la Stânca au fost 9 l/mp.
În comuna Leorda, precipitaţiile au fost de 6,5 l/mp, în timp ce în municipiul Botoşani au fost înregistraţi 4,8 l/mp în 24 de ore.
Cod galben pentru judeţul Botoşani
Meteorologii au emis o avertizare de Cod galben pentru județul Botoșani, valabilă în intervalul 24 iulie, ora 10 – 25 iulie, ora 10. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată.
La munte, în sudul Banatului, în Oltenia, Maramureș, Moldova, Muntenia, în Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei vremea va fi instabilă. Instabilitatea se va manifesta la început în zonele montane, iar spre seară și noaptea și în celelalte regiuni. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii (rafale în general de 50…70 km/h) și căderi de grindină.
Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și în următoarele două zile, în cea mare parte a țării.