Preot din Botoșani hirotesit iconom stavrofor. Un alt preot a primit distincția Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei”

Foto doxologia.ro

Un preot din județul Botoșani a fost hirotesit iconom stavrofor, iar un altul a primit distincția Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei” din partea partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan.

Duminică, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Suharău, Protopopiatul Darabani, județul Botoșani. Ierarhul a binecuvântat cu acest prilej clopotnița parohiei și așezământul social, săvârșind totodată Sfânta Liturghie.

Având în vedere lucrarea săvârșită în cadrul parohiei, părintele Adrian Dănuț Nazare a primit, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei”. Diferite distincții și ordine mitropolitane au primit și binefăcătorii comunității care au sprijinit de-a lungul timpului comunitatea, potrivit Doxologia.ro

De asemenea, Părintele Episcop-vicar a binecuvântat casa socială a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Șendriceni, Protopopiatul Dorohoi. Tot atunci, preotul paroh Constantin Bistriceanu a fost hirotesit întru iconom stavrofor pentru jerta depusă la ridicarea așezământului, iar cei care l-au ajutat pe cleric au fost răsplătiți de ierarh cu distincții de vrednicie.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *