Tânăr de 20 de ani, din Botoșani, depistat pozitiv la Drugtest. Polițiștii i-au reținut permisul

Un tânăr din Botoșani, a fost depistat pozitiv la Drugtest. La data de 21 iulie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Botoșani.

În urma testării cu aparatul din dotare a tânărului, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

”În cauză, a fost întocmit proces verbal, prin care s-a dispus reținerea permisului de conducere, conform art. 111 alin. 1 lit. b) din OUG 195/2002, iar conducătorului auto i-a fost adus la cunoștință faptul că permisul de conducere reținut se restituie în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactivă, ori la împlinirea termenului de 72 de ore, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin, conform art. 1 alin. (3), din OUG nr. 97/2024. În cazul în care se vor pune în evidență prezența substanțelor psihoactive, se va proceda la efectuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive, a declarat Cosmin Horobeț, inspector de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *