Ministrul Educaţiei anunţă că se menţin modulele. Structura anului școlar 2024 – 2025 este similară cu cea a anului trecut. Ea este organizată în continuare pe module și săptămâni de cursuri. Anul școlar 2024-2025 va avea 5 module, separate de 5 vacanțe.
Potrivit informațiilor din structura școlară publicată în Monitorul Oficial, cursurile se vor încheia pe data de 20 iunie 2025, atunci când va începe oficial vacanța de vară. Vacanța de schi va exista și în anul școlar viitor. Ea va fi stabilită ulterior și va avea o structură pe alocuri diferită, existând diferențe, ca durată, între modulele 3 și 4.
În perioada 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025 din viitorul an școlar, se vor desfășura și programele Școala altfel și Săptămâna verde. Unitățile de învățământ sunt cele care vor planifica perioade de câte cinci zile consecutive, pentru aceste activități.
Pe lângă zilele libere menționate mai sus, profesorii beneficiază de încă două zile libere legale. Astfel, conform Contractului Colectiv de Muncă, educatorii, profesorii și învățătorii au zi liberă și a treia zi de Paște, precum și pe 5 octombrie, când e Ziua Mondială a Educației.
Pe lângă vacanțele aprobate de minister în structura anului școlar 2024 – 2025, elevii și profesorii vor mai beneficia de zile libere în plus în timpul sărbătorilor legale.
„Nu a fost observată o legătură între structura anului şcolar şi rezultate. Mai mult, a fost realizată o evaluare a percepţiei profesorilor, elevilor, părinţilor cu privire la structura anului şcolar, studiu care a arătat că există o percepţie pozitivă a alternării de perioade de efort academic cu perioade mai scurte de vacanţă. Aşadar. Structura anului şcolar viitor rămâne pe această structură de module”; a afirmat Ligia Deca luni, la Alba Iulia, întrebată dacă în urma rezultatelor slabe obţinute de elevii de clasa a opta la simularea examenului de evaluare naţională se ia în calcul revenirea a structura anului şcolar cu trimestre sau reintroducerea tezelor ca metode de evaluare la clasă.
Aceasta a afirmat că nu s-a discutat, la nivelul Ministerului, despre ideea reintroducerii tezelor. „Nu am avut o discuţie cu privire la reintroducerea tezelor, însă simulările în acest an au fost organizate mai devreme ca evaluări sumative tocmai în ideea de a putea utiliza rezultatele în recapitulări şi consolidări în vederea examenelor naţionale”, a adăugat ministrul.
AN ŞCOLAR 2024-2025, cum arată structura:
Intervale de cursuri:
— de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
— de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
— de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ
— de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
— de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
AN ŞCOLAR 2024-2025. Intervale de vacanță:
— de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
— de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
— o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
— de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
— de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025, noteaza RomaniaTV
Urmăreşte-ne pe Google News! |