Ei sunt botoșănenii care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris!

Echipa Olimpică a României va pleca duminică la Paris pentru a participa la Jocurile Olimpice. Deplasarea se va face cu o cursă charter TAROM. Printre sportivii care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice se numără și botoșăneni.

Este vorba despre Mugurel Semciuc (canotaj – 8+1, patru rame), Simona Radiș (canotaj – dubru vâsle), Mihai Chiruță (canotaj patru rame și schif simplu masculin), Alin Alexuc (lupte greco-romane, categoria 130 kg), Loredana Toma (haltere), dar și Florin Horodișteanu, din Darabani (caiac), Patricia Cireș (canotaj), dar și Geanina Juncanariu (canotaj), Andrada Maria Moroșanu (canotaj), Claudiu Neamțu (canotaj).

Doi dintre antrenorii lotului olimpic sunt botoșăneni de origine, multipla campioană Doina Ignat și antrenorul bărcii femine de 8+1, Ciprian Atomei.

Jocurile Olimpice de la Paris au loc în perioada 26 iulie – 11 august.
Eurosport 1 și 2 vor transmite cele mai importante momente ale Jocurilor Olimpice Paris 2024, iar show-ul regional „Bonjour, Paris!” va fi difuzat la Eurosport 2 în fiecare zi de la ora 9:00. Sportivii români vor putea fi urmăriți la Eurosport 2, acolo unde show-ul „Bonjour, Paris!”, produs în premieră în România, va fi de asemenea difuzat în fiecare zi.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *