Ministerul Muncii, anunț de ultimă oră despre tichetele de activităţi casnice. Până când pot fi utilizate

Tichetele de activităţi casnice pot fi utilizate sau valorificate în termen de 12 luni de la achiziţionare, în cazul beneficiarilor, respectiv timp de 12 luni de la primire, în cazul prestatorilor casnici, potrivit unei Hotărâri adoptate joi de Guvern.

Tichetele de activităţi casnice nevalorificate în acest termen vor fi anulate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în platforma electronică, în termen de 30 de zile de la data expirării celor 12 luni, precizează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, într-un comunicat postat pe propria pagină de Facebook.

Măsura este prevăzută într-o hotărâre de Guvern adoptată astăzi (joi, n.r.), care urmăreşte eficientizarea sistemului de plată şi de evidenţă a activităţii prestatorului casnic. Actul normativ adoptat mai prevede că în cazul în care beneficiarul casnic nu completează corect şi veridic datele şi informaţiile pe tichetele de activităţi casnice pe suport hârtie, acesta trebuie să acorde prestatorului casnic alte tichete, cele completate greşit fiind restituite agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă în vederea anulării”, se mai arată în documentul citat.

Pentru a acorda tichete de activităţi casnice angajaţilor sub formă de bonus sau primă, angajatorii trebuie să încheie un contract cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au sediul/sediul social sau punctul de lucru.

Poate fi prestator casnic orice persoană fizică care a împlinit 16 ani care doreşte să aibă sau să-şi suplimenteze veniturile prin prestarea, ocazional, de activităţi casnice necalificate, fie că este şomer, pensionar, elev, student sau angajat.

În total, au fost stabilite 34 de activităţi care pot fi remunerate exclusiv cu tichete valorice şi care vizează îngrijirea locuinţelor sau a grădinilor, a animalelor de companie sau sprijinirea persoanelor dependente.

Persoanele interesate să devină prestator casnic sau beneficiar casnic trebuie să se înregistreze în platforma tichete.anofm.ro.

Avantajul pe care îl aduce înrolarea în platformă şi prestarea activităţilor în baza tichetelor este faptul că lucrătorii casnici beneficiază de asigurări de pensie şi de sănătate, cu condiţia preschimbării a cel puţin 85 de tichete de activităţi casnice, respectiv 1.275 de lei/lună. Reglementarea activităţilor prestatorului casnic constituie una dintre reformele asumate de statul român prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)„, susţine MMSS, potrivit Realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *