VIDEO A fost semnat contractul pentru achiziţia primelor 30 de microbuze electrice pentru Zona Metropolitană Botoşani

Primarul municipiului Botoşani a semnat, joi, contractul pentru achiziţia primelor 30 de microbuze electrice pentru Zona Metropolitană Botoşani.  Mijloacele de transport au fost contractate în baza unui proiect finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă, implementat de Primăria Botoşani în parteneriat cu primăriile din Bucecea, Cristeşti şi Băluşeni.

Microbuzele vor fi construite în Turcia şi vor fi livrate de societatea comercială Anadolu Automobil Rom SRL.

Contractul prevede un termen de livrare de 15 luni, însă primarul Cosmin Andrei susţine că este posibil ca până la sfârşitul anului să vedem deja primele microbuze pe străzile din Botoşani.

„Este un proiect important pentru noi, care practic va schimba transportul în comun, prin aceste mijloace de transport pe care le vom primi, care sunt integral electrice”, a spus primarul Cosmin Andrei.

Reprezentantil firmei Anadolu Automobil Rom SRL, Maria Magdalena Peşu, susţine că maşinile vor avea o garanţie de şase ani sau 600.000 de kilometri. Modelul de autobuz este Karsan Jest EV, care are 20 de locuri, din care zece locuri pe scaune.  Motorul are o capacitate de 88 kw şi o putere de 135 kw.

 

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *