Activitate a pompierilor cu 40 de copii înscriși la Tabăra de zi, organizată de Parohia „Sfântul Gheorghe” din Săveni. Întâlnirea a fost una interactivă, cu discuții libere în care copiii au pus diverse întrebări legate de situațiile de urgență. Pompierii le-au explicat în detaliu toate măsurile care pot fi luate pentru a preveni incendiile și înecul, cum să se protejeze în caz de cutremur, precum și modul în care trebuie să acționeze atunci când văd o persoană aflată în dificultate. În același timp, le-au dat și sfaturi despre cum își pot petrece timpul liber în vacanță aflând informații care le vor fi de folos, în viitor, informează printr-un comunicat Inspectoratul Pentru Situații de Urgență Botoșani.
Copiii au mai aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospecialele de stingere cu apă și spumă și descarcerare, dar și cum se folosește fiecare accesoriu. Au probat echipamentele de protecție folisite de salvatori pe timpul misiunilor și au testat presiunea furtunelor.
Pe timpul acestei acțiuni, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C – Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” „Nu tremur la cutremur”și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, cu următoarele recomandări:
▪️nu folosiți instalațiile electrice sau de gaze cu improvizații sau defecțiuni;
▪️nu suprasolicitați instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor aparate de mare putere;
▪️nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate și nu înlocuiți cu liță fuzibilul calibrat de producător;
▪️nu lăsați copiii nesupravegheați cu aparate electrice în funcțiune sau în camere în care prizele nu sunt prevăzute cu accesorii de protecție pentru copii;
▪️verificați etanșeitatea conductelor de gaze doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;
▪️la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
▪️asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
▪️asigurați instalarea detectoarelor de incendiu în locuințe și testați-le periodic;
▪️instalați detectoare de gaze naturale pentru a putea depista scăpările accidentale de gaze;
▪️achiziționați un stingător de incendiu pentru locuința dumneavoastră.
Activitatea s-a desfășurat în baza protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Iasilor și ISU Botoșani.