FOTO Monden! Fostul căpitan al FC Botoșani s-a căsătorit. Cine este superba sa soție

Fotp gsp.ro

Andrei Burca (31 ani) a făcut marele pas, căsătorindu-se cu Mara Iulia Cîmpean, pe care a cerut-o în căsătorie la Paris, în iarna anului trecut, chiar pe 1 ianuarie. Este al treilea reprezentant din angrenajul României la Campionatul European care se căsătorește în această vară, după Denis Drăguș și Ianis Hagi.

La începutul anului, aceasta a postat pe Instagram, unde are peste 6.000 de umăritori, o fotografie alb-negru în care Andrei Burcă o ține de mână, însă în evidență e inelul cu diamant pe care ea îl poartă pe deget.

„Abia aștept să-mi petrec restul vieții cu tine” a fost mesajul plin de iubire al Marei Iulia Cîmpean. Fotbalistul a păstrat tăcerea până acum, nu a făcut declarații despre cererea în căsătorie. Mara Iulia Cîmpean este avocat, absolvind în 2022 Facultatea de Drept.

S-a mutat cu Burcă în Arabia Saudită, iar acum, cel mai probabil, îl va urma și în Emirate.

O nouă etapă în cariera lui Andrei Burcă

Săptămâna trecută, după despărțirea de Al Akhdoud (Arabia Saudită), stoperul român a semnat cu Baniyas, locul zece în stagiunea precedentă din Emiratele Arabe Unite.

Fostul căpitan al FC Botoșani, Andrei Burcă, a fost prezentat printr-un clip inedit, fiind portretizat în momentul în care răspunde apelului de la Bani Yas. La întrebarea „Salut, Andrei, ești pregătit să te alături familiei Baniyas?”, acesta a răspuns succint: „Sunt pregătit!”.

Originar din Bacău, el a fost unul dintre cei mai importanți „tricolori” de la Campionatul European, fiind titular integralist în toate cele patru partide de la Euro 2024 (3-0 cu Ucraina, 0-2 cu Belgia, 1-1 cu Slovacia și 0-3 cu Olanda). De-a lungul carierei, a mai evoluat pentru SC Bacău, Aerostar Bacău, FC Botoșani și CFR Cluj, unde a cunoscut și cel mai mare succes, cucerind numeroase titluri alături de „feroviari”.

Conform site-ului de specialitate transfermarkt, Burcă este cotat la 3 milioane de euro, noteaza gsp.ro

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *