Un bărbat de 30 de ani, cu origini botoșănene, a murit în Italia încercând să salveze de la înec un tânăr de 23. Este vorba despre Bogdan Ștefan Cristoiu, de 30 de ani, din Curtarolo, care și-a pierdut viața în apele râului Brenta, în încercarea eroică de a salva viața unui tânăr aflat în pericol în apele râului.
„În aceste momente de adâncă suferință și de grea încercare pentru familiile îndoliate ale celor doi tineri, transmitem cele mai sincere condoleanțe!”, au transmis cei de la Ambasada României în Italia.
Bogdan trăia într-o comună din provincia Padova, Italia. Avea o condiție fizică de invidiat, pentru că îi plăcea sportul. El se aruncase în râu după ce a văzut că un tânăr se îneacă, Ramesh Ganegedara, avea 23 de ani, din Sri Lanka. Tânărul solicitase protecție internațională și ajunsese în Italia în urmă cu doar două luni. În încercarea de a-l salva, Bogdan reușise să-l prindă de mână, dar apoi ambii au fost duși de curenții puternici. Corpul neînsuflețit al tânărului român a fost găsit aseară, în jurul orei 23.00, la o adâncime de patru metri, iar cel al băiatului din Sri Lanka a fost găsit astăzi, dimineață, potrivit mattinopadova.gelocal.it.
Potrivit martorilor, Ramesh Ganegedara a intrat în apă, încercând să recupereze o minge. Acesta venise să se relaxeze pe o mică plajă, de pe râul Brenta, și să joace fotbal cu prietenii. Tânărul a crezut că râul nu este periculos, dar odată ce l-a luat curentul nu a mai putut ieși la mal. Bogdan Ștefan Cristoiu, în vârstă de 30 de ani, l-a văzut în dificultate și a sărit să-l ajute. A înaintat spre băiat, dar el însuși s-a trezit într-o situație critică. Amândoi au fost dispărut în apele râului.