Singurul bărbat bonă din România are 22 de ani și este din Botoșani. „Dacă m-ar fi interesat alte lucruri, probabil m-aș fi făcut gigolo, nu babysitter”

Dacă îl vezi pe stradă sau prin parc cu un bebeluș în brațe, ai crede că este un tătic care își plimbă copilul. În realitate, Ovidiu Vreme, un tânăr de 22 de ani, originar din Botoșani, dar care locuiește la Cluj, se află în timpul serviciului. El este singurul babysitter bărbat din România. Până să termine facultatea, Ovidiu făcea babysitting doar part-time, dar acum își caută un job cu normă întreagă, de luni până vineri. Tânărul spune că, în perioada cât a fost student, a avut grijă de peste 60 de copii, de la bebeluși de câteva zile până la copii de grădiniță, scrie gandul.ro. Având în vedere experiența acumulată, salariul pe care îl cere este unul pe măsură.

În perioada studenției, ca orice tânăr care are nevoie de bani, botoșăneanul Ovidiu Vreme și-a căutat un job part-time. Până să se oprească la babysitting, a lucrat în construcții și ca ospătar, dar și-a dat seama că își dorește altceva. Așa a început, în urmă cu trei ani, povestea lui ca babysitter, pe care o practica doar atunci când îi permiteau cursurile.

„Datorită faptului că am fost student și am lucrat doar part-time, am avut în grijă numeroși copii, de diferite vârste, băieți și fete deopotrivă, de la bebeluși de câteva zile până la copii de grădiniță. Nu știu câți să fie la număr, dar cred că peste 60 de copii”, și-a început Ovidiu povestea.

Între timp, și-a terminat studiile, el absolvind Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde și locuiește în prezent. Așadar, acum are suficient timp pentru a lucra ca babysitter cu normă întreagă.

Deși nu are atestat de bonă, Ovidiu este convins că experiența acumulată, dar și seriozitatea și punctualitatea sunt calități care îl vor ajuta să-și găsească o familie interesată să-și lase în grija lui copilul, de luni până vineri, pentru un salariu de 6.000 de lei.

„Cred că un avantaj al meu, ca babysitter bărbat, este că sunt puternic și gata să înfrunt orice obstacol care ar putea pune în pericol siguranța copilului, dar, în același timp, sunt și o fire calmă și prietenoasă. Un alt avantaj este că mulți copii, care stau doar cu mămica acasă și duc dorul unei prezențe masculine în viața lor, apreciază compania mea, în condițiile în care tatăl este plecat mereu la lucru. Am observat, de asemenea, că părinții au mai multă încredere în mine datorită faptului că nu fumez și sunt credincios”, ne-a spus Ovidiu Vreme.

Tânărul provine dintr-o familie cu 11 copii, el fiind mezinul. Înconjurat de mic de frații și surorile sale, Ovidiu a deprins de acasă dragostea pentru cei mici, dar a învățat și multe lucruri despre creșterea acestora.

”Familia în care am crescut și în care am învățat ce este iubirea și respectul este formată din șapte băieți și patru fete, dintre care opt avem studii superioare”, ne-a mai spus singurul babysitter bărbat din România.

Deși multe familii au fost deschise la ideea de a-și lăsa copilul în grija unui bărbat, au apărut  și situații în care Ovidiu a avut parte de o atitudine refractară. De multe ori, cei care nu au văzut cu ochi buni prezența în casa lor a tânărului babysitter au fost tații.

„De-a lungul timpului, am întâlnit și familii care, după o primă întâlnire, au decis că este mai bine să nu colaborăm. Desigur, poate unii părinți au motive bine întemeiate, însă pe mine, ca babysitter, nu mă preocupă altceva decât îngrijirea copilului și realizarea unui venit. Dacă m-ar fi interesat și alte lucruri, probabil m-aș fi făcut gigolo, nu babysitter”, ne-a spus Ovidiu Vreme.

În ciuda faptului că activează într-un domeniu dominat de femei, tânărul nu își face griji în ceea ce privește concurența.

”Nu pot spune dacă este mai greu sau nu să îmi găsesc de lucru ca babysitter bărbat, deoarece există fel și fel de părinți. Unii au mai mare încredere într-un bărbat ca mine decât într-o femeie, iar alții, invers. Cu toate acestea, feedback-ul primit a fost per total pozitiv, în special din partea mamelor”, a adăugat tânărul.

Ovidiu este pasionat de gătit, dar și de muzică religioasă, el având un canal de YouTube cu cântecele înregistrate de-a lungul timpului.

”Îmi place să promovez muzica care îl scoate în evidență pe Dumnezeu, deoarece nimic din ce am realizat în viața aceasta nu am făcut fără El. El este sursa mea de putere și inspirație”, a mai mărturisit tânărul, care își promovează muzica, dar și activitatea de babysitter pe contul său de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *