Chiar dacă previziunile meteorologilor arată temperaturi caniculare în această perioadă, specialiștii atrag atenția că au mai fost veri la fel de călduroase, dar atunci nu erau emise coduri portocalii sau roșii, care să avertizeze populația.
„Evoluția vremii până la mijlocul verii 2024 garantează deja o vară foarte caldă în regiunea noastră. Din datele actuale, această vară, mai ales pentru regiunea Moldovei, pare să se înscrie în rândul verilor foarte călduroase ale acestui secol, alături de 2007 și 2012, veri în care în Moldova au fost corectate multe dintre valorile record ale temperaturilor maxime absolute la valori peste 40C pentru regiunile joase. Cât de specială este vara anului 2024 până în acest moment putem afla chiar din comparația cu aceste veri foarte calde din trecutul apropiat, dintr-un studiu de caz relevant, oferit de datele zilnice de la stația meteorologică Iași. În acest sens, am folosit un indicator care să vadă dincolo de zilele excesiv de calde sau de frecvența zilelor peste un anumit prag de temperatură, indicatori care de multe ori nu oferă o imagine foarte convingătoare a excesivității termice cumulate a verilor. Astfel, pentru Iași în cele 3 veri foarte calde (2007, 2012 și 2014), pe baza valorilor zilnice maxime de temperatură am cumulat valoarea abaterii față de pragul de 25C. Suma obținută integrează astfel și intervalele mai reci, cu maxime sub 25C, care au o capacitate remarcabilă de reducere a stresului termic în mod cumulat. Deopotrivă, în cazul temperaturilor minime diurne a fost folosit pragul de 15C”, anunță conf. dr. Lucian Sfîcă.
Potrivit acestuia, cel puțin până la mijlocul ei, vara anului 2024 este perfect comparabilă la Iași cu cele din 2007 și 2012. La nivelul maximelor diurne căldură acumulată până la mijlocul verii 2024 este chiar ușor mai redusă decât în celelalte veri, însă la nivelul minimelor diurne vara 2024 este într-un ușor avans.
„Ce putem reține din aceste grafice este că vara 2024 se încadrează fără dubii în rândul celor mai calde veri înregistrate în regiunea Moldovei, însă nu putem vorbi pe moment de valori excepțional mai mari față de verile similare (foarte calde) din acest secol. De asemenea, este de reținut că acest exemplu ar fi reprezentativ pentru Moldova, iar pentru celelalte regiuni ale țării, situația poate fi mai mult sau mai puțin diferită. Nu în ultimul rând, un comentariu necesar referitor la codul roșu de caniculă emis de către Administrația Națională de Meteorologie. Acest cod este emis după norme interne ale ANM și vine să atragă atenția populației și autorităților asupra unei situații deosebite din punct de vedere meteorologic. De aceea, acest cod trebuie să fie luat în considerare cu maximă seriozitate atât de către populație și autorități. Totuși, faptul că ANM a emis acum cel mai extins cod roșu (temporal și spațial) nu este o măsură cantitativă de apreciere a severității condițiilor meteorologice din aceste zile. Exemplele grafice anexate ne arată că poate și în alte veri am fi putut emite coduri de avertizare similare. Mai mult, chiar dacă pare neverosimil, în logica schimbării climatice actuale ne putem aștepta chiar la veri mai calde decât ce avem în această vară, ceea ce ne-ar forța să detaliem condițiile de avertizare cod roșu pentru a scoate în evidență caracteristici ale unor valuri de căldură chiar mai intense decât cele din 2007, 2012 sau 2024. Vom adăuga o culoare violet, așa cum s-a mai întâmplat prin alte părți, pentru a sublinia condițiile excepționale ale unor viitoare valuri estivale de căldură?”, precizează acesta.
Lucian Sfîcă susține că dacă vara 2024 este una foarte caldă până acum și în linii mari similară celor din 2007 sau 2012, asta nu înseamnă că a doua parte a verii va fi similară acelor două veri folosite în comparație. Condițiile de circulație atmosferică ne pot conduce spre o vară excepțional de caldă, dar nici varianta unei domoliri nu este exclusă în acest moment.
Urmăreşte-ne pe Google News! |