Spitalul de Psihiatrie din Botoşani se descurcă cu banii primiţi prin noul contract, deşi reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate spun contrariul. Gabriel Oprişanu, managerul Spitalului de Psihiatrie, spune că, dacă în primul trimestru cheltuielile salariale au fost de 70%, în trimestrul al doilea cheltuielile cu salariile au fost şi mai mici, respectiv 57,68%, lucru constatat şi de cei care au realizat auditul luna trecută la spital. În concluzie, spune managerul spitalului, unitatea funcţionează la parametri normali, iar la ora actuală nu există probleme în ceea ce priveşte asigurarea salariilor angajaţilor.
„Bugetul primit este la fel ca cel de anul trecut. S-au primit aceleaşi sume de bani. Discutăm pe documente. Ne descurcăm foarte bine cu banii, spitalul merge foarte bine. Mâncarea este bună, lumea este mulţumită, iar serviciile de calitate. Nu se cumpără medicamente, nu programăm bolnavii la internări. Se încearcă să se facă servicii de cea mai înaltă calitate„, a precizat Gabriel Oprişanu.
Managerul spitalului mai spune că peste 90% din personalul spitalului se opune ideii de comasare cu Spitalul Judeţean.
„Angajaţii sunt absolut convinşi că această comasare înseamnă pierderea locurilor de muncă. „, a adăugat Oprişanu.
Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate au prezentat, în luna iulie, o situaţie arătând că două spitale din judeţ, respectiv Maternitatea Botoşani şi Spitalul de Psihiatrie, clasate în categoria V, sunt subfinanţate.