A fost publicată ierarhia de admitere la liceu pentru absolvenții clasei a VIII-a. La Botoșani, cea mai mare medie este 9.95, fiind a unui elev de la Colegiul Național Mihai Eminescu, urmată de 9.92, o medie obținută de doi elevi, unul de la Școala Gimnazială Spiru Haret din Dorohoi și unul de la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga.
Ierarhia are un caracter orientativ și este distinctă de repartizarea computerizată. Aceasta poate fi consultată prin accesarea linkului de aici.
Pentru repartizarea computerizată, în cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia sunt ierarhizați prin aplicarea, în ordine, a următoarelor criterii:
a) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
b) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
c) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
d) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale.
În procesul de admitere computerizată, conform prevederilor metodologiei, la medii egale, fără posibilitatea de departajare după aplicarea tuturor criteriilor, a doi sau mai mulți candidați care optează pentru aceeași specializare și unitate de învățământ (același cod) sunt admiși toți candidații aflați la egalitate.