Polițiștii de imigrări din Botoșani, în cooperare cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani au controlat, pe 3 iulie, trei societăți comerciale, din municipiul Botoșani.
Este vorba despre societăți care au ca domeniu de activitate fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. Au fost legitimați 76 de străini, dintre care 63 sunt din Sri Lanka și 13 din Nepal. Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost constatate nereguli, anunță polițiștii de imigrări.
Peste 70 de acțiuni, controale și verificări au efectuat polițiștii de imigrări, la nivel național, timp de cinci zile. 43 de străini au fost depistați în situații ilegale, trei societăți comerciale au fost controlate, peste 40 de sancțiuni au fost aplicate, dar și alte activități și acțiuni au fost desfășurate de polițiștii de imigrări.