Accident într-o localitate din județul Botoșani produs de un tânăr fără permis. Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu au observat, pe strada Grigore Antipa, din localitatea Stânca, un accident rutier, soldat cu pagube materiale
În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că, în timp ce se deplasa pe drumul public DN24C, de pe raza localității Stânca, o motocicletă, condusă de un tânăr de 19 ani, din comuna Hlipiceni, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de un tânăr de 33 de ani, din comuna Rădăuți-Prut, care circula pe drumul prioritar și intră în coliziune cu acesta, rezultând doar pagube materiale
”După legitimarea conducătorilor auto și verificarea în bazele de date s-a constatat faptul că, tânărul de 19 ani, nu posedă permis de conducere corespunzător acestei categorii de autovehicule, iar numărul de înmatriculare al motocicletei este fals. În cauză, a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform OUG195/2002R și a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și uz de fals”, transmit polițiștii botoșăneni.