Premierul le răspunde șoferilor supărați pe Ordonanța 84: ”Nu e o catastrofă dacă rămâi fără permis două zile”

Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, că românii nu trebuie să fie supărați de consecințele Ordonanței 84 prin care s-a modificat Codul Rutier astfel încât permisul de conducere să fie reținut dacă șoferul este depistat pozitiv la testul antidrog.

Nu e o catastrofă dacă rămâi fără permis două zile”, a spus prim-ministrul.

Acesta a explicat că o lege similară există și în Germania, și în Spania, și că este necesară pentru a reduce numărul celor care se urcă drogați la volan, el amintind de cazul „2 Mai”.

„Am vorbit şi în timpul şedinţei Internaţionalei Socialiste cu domnul ministru Cătălin Predoiu. În acest moment, ceea ce reclamă dânşii este faptul că aceste teste se fac într-o perioadă mult prea lungă. Eu cred că legea este bună, pentru că ne amintim de 2 Mai. Această lege există şi în Germania, există şi în Spania, există peste tot. Cu adevărat, statul român trebuie să dea un răspuns în timp real. În timp real eu consider că între 48 de ore şi 72 de ore este un răspuns într-un timp rezonabil pentru testele de sânge. Se face ca în toată lumea primul test, am înţeles că dacă iei două pastile de Nurofen în acel moment s-ar putea să fie testul pozitiv; se face testul de sânge, în 48 de ore se dă răspuns. Eu cred că nu e o catastrofă că pentru două zile rămâi fără permis”, a susţinut Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că în prezent statul nu are capacitatea de a da răspunsul la testele de sânge în 48 – 72 de ore, mai ales la IML în Bucureşti unde durează în jur de trei – patru luni până se primeşte rezultatul.

„Am vorbit cu domnul Predoiu, luni dimineaţă o să am o discuţie şi cu ministrul Finanţelor să vedem. Nu sunt sume foarte mari, am înţeles că un astfel de aparat de testare costă în jur de 300.000 de euro, deci nu e un capăt de ţară pentru un stat de mărimea României şi vedem procedurile de achiziţii să fie cât mai rapide, iar după ce statul român îşi face treaba şi este capabil să dea răspuns într-un timp real venim cu aplicarea legii. Repet, vorbim statistic, se pierd prea multe vieţi ale tinerilor. Am văzut că în Austria s-a introdus confiscarea maşinii pentru viteza excesivă. Este şi în Belgia, este şi în Italia, pentru că în momentul când statistic – şi România este pe primul loc la mortalitate pe şosele – ai astfel de cazuri statul are obligaţia să salveze vieţi”, a spus Ciolacu. Comunitatea Declic a anunțat că organizează un protest în București, în ziua de 11 iulie, în Piața Victoriei, din cauza OUG 84, pe care o acuză că ”pune în pericol drepturile șoferilor, bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice”.

”În România, 1 din 2 teste antidrog pozitive făcute de poliție este FALS pozitiv. OUG 84 lasă șoferii fără permis până la un an, în așteptarea rezultatelor analizelor de sânge. Premierul Marcel Ciolacu și ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, pun în pericol viețile și carierele a mii de șoferi nevinovați. Aceștia riscă dosare penale și pierderea locurilor de muncă din cauza testelor fals pozitive. Iar bicicliștii și trotinetiștii sunt amendați cu minimum 990 lei.” – se arată în mesajul organizatorilor, publicat pe Facebook.

Zeci de mii de persoane au semnat deja o petiție pentru anularea acestei măsuri, care este deja în vigoare. Oamenii sunt nemulțumiți pentru că, în cazul unui rezultat fals pozitiv, șoferii nevinovați pot aștepta și câteva luni până își recapată permisul.

Potrivit unui comunicat al poliției, la nivel național, testarea rapidă pentru consum de droguri dă rezultate fals pozitive în proporție de 15 până la 20%.

Până în prezent se întocmeau dosare penale atunci când un șofer nu dorea să fie testat cu aparatul etilotest sau de drug-test și era condus la recoltare de sânge, iar un medic afirma faptul că din ce l-a analizat ar fi putut să consume anumite substanțe, se întocmea un dosar penal. Pe legislația actuală, am venit în întâmpinarea cetățenilor pentru a nu mai întocmi dosare penale, ci a lua doar această măsură administrativă de retragere a permisului de conducere până la primirea rezultatelor”, a declarat Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliţiei Române, potrivit Antena 3 CNN

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *