În perioada 5 – 25 iulie 2024, la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ,,Mihai Eminescu”, va fi deschisă expoziția de pictura și sculptură ,,Expresii plastice în formă și culoare”, ce reunește o serie de lucrări realizate de patru artiști ieșeni: Mircea Ștefănescu, Constantin Ciornei, Ciprian Romaniuc și Romeo Ionescu. Artiștii expozanți sunt absolvenți ai Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Iași, activând pe scena artistică națională de peste 30 de ani. Activitatea artistică și de cercetare a autorilor este materializată prin numeroase participări la expoziții de arte vizuale colective, simpozioane sau conferințe de specialitate din tară și din străinătate, dar și prin expozițiile personale pe care le-au realizat de-a lungul carierei lor profesionale.
Expoziția ,,Expresii plastice în formă și culoare” surprinde, într-o viziune poetică și metaforică, un univers al creativității în care formele și culorile, tehnicile și texturile se împletesc armonios, într-un discurs dinamic și compozițional, menit să ne sensibilizeze și să ne inspire.
Expoziția, curatoriată de muzeograful Cotinel Munteanu, va fi vernisată pe data de 5 iulie 2024, ora 12:30, în Sala de expoziții Horia Bernea și va fi prezentată de criticul de artă, cercetător științific, prof. dr. Mirela Ștefănescu.
Principalele preocupări artistice ale sculptorului Mircea Ștefănescu sunt legate de provocarea de a transpune în material, în manieră proprie, lumea plină de simboluri a universului creștin. Integrate unui demers estetic substanțial, simbolurile creștine oferă cheia de descifrare a sensibilității și energiilor creatoare. Prin alegerea lemnului ca material în exprimarea simbolurilor, cu o pluralitate de semnificații religioase și filosofice, sculptorul scoate în evidență noblețea materialului ce capătă noi valențe prin transpunerea lui în simbol.
Pictura lui Ciprian Romaniuc este imersată unui univers poetic traversat de interogații personale conturate de multiple ipostaze ale sinelui, proiectând prin formule plastice vibrante viziuni estetice expresive. Fiind pasionat de poezie, artistul transformă toate trăirile și emoțiile în versuri pline de sensibilitate, concentrându-le într-o oglindă a sufletului care vibrează la unison cu expresia plastică.
Având ca sursă de inspirație motivele decorative din cultura Cucuteni, Romeo Ionescu reinterpretează stilistic, prin multiple semnificații, un labirint compozițional ce se desprinde din lumea imaginarului. Firul narativ este străbătut de simboluri și personaje fantastice recompuse în neașteptate direcții semantice. Cheia de lecturare a lucrărilor lui Romeo Ionescu se regăsește în abordarea unor teme universale concentrate în jurul genezei și a umanității, transpuse cromatic prin suprapuneri de texturi și forme într-o perspectivă personală, meditativă.
Constantin Ciornei își proiectează viziunea plastică într-o dimensiune spirituală a interpretărilor oferită de profunzimea semnificațiilor și simbolurilor reprezentate de compozițiile expuse. Fie că abordează teme filozofice sau religioase, lucrările generează un joc al materialității și spațialității care permite o receptare mai bună a detaliilor și vibrației conținutului estetic.
Reunite în acest spațiu poetic, lucrările definite de viziunile stilistice și estetice distincte ale fiecărui artist proiectează, deopotrivă, un ansamblu compozițional unitar susținut de mesajul și energia ce rezonează cu sensibilitățile fiecăruia dintre noi.
Urmăreşte-ne pe Google News! |