Eleva din Botoșani cu cea mai mare medie din județ la Evaluarea Națională. Elena vrea să devină medic

Singura elevă din județul Botoșani care s-a apropiat de nota perfectă la Evaluarea Națională vine de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Elena Dascălu a obținut cea mai mare medie din județ la acest examen: 9.95. Nu vrea să facă contestație pentru că știe exact ce a greșit, la limba română, și consideră că este nota pe care o merită. Elena a obținut un rezultat de care este mândră pentru că a muncit pentru asta. Nu a făcut nicio oră de pregătire în particular, dar a studiat foarte mult singură. Rezultatul obținut la Evaluarea Națională nu are nicio legătură cu norocul deoarece tânăra a obținut media 9.99 în anii de studii.

Subiectele au fost de nivel mediu. Nu mă așteptam să fie nici foarte ușor, dar nici imposibile. Chiar au fost acceptabile. Aveam mai multe emoții la limba și literatura română. La matematică eram destul de sigură și am pornit din plin cu ideea că vreau 10 la matematică”, ne-a dezvăluit tânăra.

Elena a fost susținută în permanență de părinții săi, de cadrele didactice, dar și de colegi. Mărturisește că a făcut parte dintr-un colectiv unit, în care majoritatea au obținut rezultate foarte bune la Evaluarea Națională.

„Toată lumea este în extaz, este fericită, mă felicită, sunt foarte mândri de mine, și colegii, și familia. O să ieșim în oraș să sărbătorim, nu se poate altfel. Pregătire nu am făcut. Asta mă bucură că am reușit prin munca mea, prin toate nopțile nedormite,  mult stres, colegii, familia mea, toți știu. Și am reușit prin munca mea aici unde sunt”, ne-a spus Elena.

Elena vrea să devină medic

Tânăra vrea să studieze tot la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, la profilul Științele Naturii.

„Și, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe viitor aș vrea la Medicină”, spune, sigură pe ea, Elena.

Și are toate șansele să fie admisă ținând cont de determinarea sa de până acum, setea de cunoaștere cu care este înzestrată, dar și empatia de care dă dovadă cu cei din jurul său.

Elena ne-a mărturisit și care a fost secretul său pentru a obține rezultatele acestea la examene: mult exercițiu la matematică și un bagaj mare de lecturi la limba română. De altfel, Elena mărturisește că este foarte pasionată de lectură.  Deși a studiat mult, tânăra a găsit timp și pentru relaxare.

„Anul acesta am avut doi colegi cărora le mulțumesc pentru tot pentru că m-au susținut tot timpul și chiar anul acesta am ieșit mai mult decât în ceilalți ani și am avut timp și pentru învățat, pentru relaxare. A fost un an minunat din toate punctele de vedere”, ne-a dezvăluit tânăra.

La Botoșani, promovabilitatea a fost de 65,3% la Evaluarea Națională, înainte de contestații.

 

Urmăreşte-ne pe Google News!

Tărâmul de basm din Botoșani, în top cinci cele mai frumoase locuri din România de vizitat anul acesta

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *