Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat, pe 2 iulie, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere în zona trecerilor pentru pietoni, fiind vizați atât conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere persoanelor care au acest drept, cât și pietonii indisciplinați.
În cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 51.130 de lei, una dintre acestea fiind aplicate pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor care au acest drept, 11 sancțiuni au fost aplicate pentru indisciplina pietonilor iar celelalte au fost aplicate pentru alte abateri la regimul rutier (viteză neregulamentară, ITP expirat).
La nivelul municipiului Botoșani, principala cauză generatoare de accidente rutiere este neacordarea de prioritate pietonilor care au acest drept. De la începutul anului până în prezent au fost înregistrate 37 de accidente rutiere soldate cu victime, dintre care cinci accidente grave, soldate cu două decese și patru persoane rănite grav. Dintre acestea, 13 accidente s-au produs ca urmare a neacordării priorității de trecere, pietonilor care au acest drept.
De asemenea, în aceeași perioadă, în cadrul activităților preventive desfășurate au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce cinci permise de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.