O nouă tragedie rutieră a avut loc, marţi seară, pe şoselele României. Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite într-un accident rutier pe drumul naţional DN6, în judeţul Giurgiu, între localitațile Valea Plopilor și Stâlpu.
ISU Giurgiu precizează că în eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
„La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, 10 resurse medicale, dintre care trei cu medic (trei de la ISU Giurgiu, una de la SAB-IF, una de la ISU B-IF, una de la SAJ Teleorman, patru SAJ Giurgiu) și un echipaj de pompieri cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare. Trei bărbați au fost găsiți în stop cardio-respirator. S-au început imediat manevrele de resuscitare, însă din nefericire acestea nu au avut rezultat„, a precizat ISU Giurgiu.
Alte cinci persoane, în vârstă de 14, 17, 19 și 38 de ani au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spitale din capitală.
La caz au intervenit pompierii din cadrul Stației Mihăilești, Detașamentului Bolintin Deal, Gărzii de Intervenție Roata de Jos, Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov și Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu și Teleorman.