Cea mai longevivă stareță din Patriarhia Română trăiește într-o mănăstire din Botoșani, iar pe 30 iunie împlinește 90 de ani. Este vorba despre maica Teofana Scântei, care de 55 de ani este stareță al Mănăstirii Vorona.
După-amiază, de la ora 14:30, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va poposi la Mănăstirea Vorona pentru a rosti o rugăciune de binecuvântare pentru maica Teofana Scântei, stareța acestei mănăstiri, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani.
Maica stareță s-a născut în satul Chișcăreni din Săveni, județul Botoșani. A fost al șaptelea copil al părinților Costache și Maria Scântei și a primit la Botez numele Fevronia. A ales calea monahismului la vârsta de 8 ani, când, mânată fiind de dragostea pentru Dumnezeu și pentru Sfânta Biserică, a plecat la Mănăstirea Agafton.
După o perioadă petrecută acolo, a urmat să facă ascultare la Mănăstirea Râșca, unde funcționa un atelier de covoare. A crescut sub îndrumarea duhovnicului său, părintele Paisie Olaru, iar tunderea în monahism a avut loc în 1954. Unul dintre cele mai dureroase momente pentru aceasta a fost atunci când a trebuit să părăsească mănăstirea din cauza decretului comunist, fiind nevoită să plece chiar în ziua de Sfânta Filoteea de la Argeș, pe 7 decembrie, potrivit ziarullumina.ro.
Maica nu și-a pierdut niciodată nădejdea că se va întoarce într-o zi în mănăstire, astfel încât a mers în audiență chiar la Mitropolitul Moldovei, viitorul Patriarh Iustin Moisescu, alături de alte patru maici, cerând reîntoarcerea în mănăstire. Atunci când maica Teofana a cerut să revină în mănăstire, Mitropolitul a spus că nu îi stă în putință să facă acest lucru chiar atunci, însă nu avea să uite stăruința maicii. Când acesta decide să redeschidă Mănăstirea Vorona în anul 1968, își amintește de râvna maicii Teofana și, voind să transforme Vorona în mănăstire de maici, decide să o pună stareță pe aceasta. Tot în același an se redeschide și Mănăstirea Sihăstria Voronei, ca mănăstire de călugări.
Maica Teofana primește ascultarea de stareță și are misiunea să refacă viața monahală din mănăstire, dar totodată să readucă la frumusețea de altădată ansamblul, deoarece cât timp a fost închis, acesta a servit ca anexă a CAP-ului, dar și ca staul pentru animale, iar Biserica Adormirii Maicii Domnului ca depozit pentru cereale. Au urmat ample lucrări de restaurare pe care maica le-a dus la bun sfârșit prin multă muncă și rugăciune, după cum ea însăși rezumă smerit.
„Am muncit, prin muncă le-am dus pe toate. Nu mi s-a părut greu că le-am făcut cu dragoste. Pentru mine toate au fost frumoase. Și dacă ar fi să mă întorc înapoi la 30 de ani, tot așa aș face.”, a declarat, pentru sursa citată, maica stareță.
 |
Urmăreşte-ne pe Google News! |
