Botoșăneanul Florin Talpan a pierdut procesul cu CSA Steaua București. Ce au decis magistrații Tribunalului Botoșani

Botoșăneanul Florin Talpan a pierdut procesul cu CSA Steaua București. Tribunalul Botoșani a luat decizia pe 28 iunie, dar aceasta nu este definitivă, Talpan având dreptul să facă recurs în termen de 15 zile.

„Soluția pe scurt: Admite excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea a faptului că întreaga procedură disciplinară este neconstituţională şi, în consecinţă, respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil. Respinge, în rest, acţiunea ca nefondată”, se arată în decizia instanței.

Florin Tapan a dat în judecată clubul, dar și Ministerul Apărării. El a deschis un proces împotriva CSA Steaua București și a Ministerului Apărării deoarece i-a fost tăiat din salariu, iar juristul nu și-a mai primit sporul de 50% pentru lucrări de excepție deși aduce victorii pe bandă rulantă în instanță pentru club.

„Am dat în judecată clubul și ministerul pentru că le-am câștigat atâtea procese dificile și ei mi-au reținut salariul. Nu îmi oferă sporul de 50% pentru lucrări de excepție.  La Curtea de Apel Suceava clubul a primit câștigă de cauză, însă am făcut apel”, a declarat pentru Prima1, Talpan, care era convins 100% că va câștiga procesul.

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *