O cină delicioasă se poate prepara în doi timpi şi trei mişcări, cu ingrediente fresh, fără să cheltui sute de lei la supermarket. Trebuie doar să ştii ce ingrediente să combini şi cum să le dai gust şi savoare.
Dacă vrei să găteşti o cină express, cât ai clipi, însă nu ai inspiraţie, iată ce reţete rapide NU trebuie să ratezi:
Salată cu somon şi piersică
Când gustul dulce şi fresh se împleteşte cu cel sărat, iese un preparat numai bun pentru zilele toride de vară. Salată cu somon şi piersică se pretează pentru orice tip de cină: e uşor de preparat, fresh, dar totuşi sofisticată şi plină de nutrienţi. Iată de ce ai nevoie pentru două porţii:
- 200 de grame file de somon
- 2 piersici feliate
- o ceapă roşie
- 2 avocado
- 150 de grame frunze de baby spanac
- zeamă de la jumătate de lime
- 2 linguriţe de ulei de măsline
- o linguriţă de muştar Dijon
- condimente: oregano, busuioc, cimbru, sare, piper
Somonul pentru salată se prepară la grătar sau la tigaie. Dacă ai un aragaz pe gaz, începe cu cea mai mică treaptă de căldură. Ca să găteşti mai uşor şi să păstrezi bucătăria curată, nu uita să porneşti hota de la bucătărie. O hotă de bucătărie performanta te va ajuta să prăjeşti sau să tragi la tigaie o mulţime de preparate şi să păstrezi bucătăria curată în acelaşi timp.
Lasă somonul la răcit, cât timp feliezi avocado, piersicile şi ceapă şi le amesteci cu frunzele de spanac. Pentru dressing, amesteca uleiul de măsline, zeamă de lămâie şi muştarul alături de condimente. La final, adăugă somonul peste legume şi fructe şi toarnă dressing din belşug. Poftă bună!
Paste cu zucchinni şi usturoi
Pastele sunt o sursă foarte bună de carbohidraţi, iar dacă alegi o variantă din grâu dur integral, vei obţine şi o sursă excelentă de fibre. Poţi servi paste la cină dacă vrei un preparat săţios şi hrănitor, fără să îţi faci griji că acestea îngraşă. Desigur, optează întotdeauna pentru cantităţile potrivite în funcţie de obiectivele tale alimentare.
Ca să te bucuri de paste fresh, cu un sos pe bază de legume, trebuie să încerci această reţetă cu zucchinni şi usturoi. Iată de ce ai nevoie pentru două porţii:
- un zucchinni mare
- un căţel de usturoi tocat mărunt
- zeamă de la jumătate de lămâie
- două linguri râse de parmezan
- 30 de grame unt
- 150 de grame de paste
- sare şi piper
Fierbe pastele conform instrucţiunilor de pe ambalaj, iar până acestea sunt gata, ocupă-te de sos. Curăţă şi taie zucchinni bucăţele mici şi trage-l la tigaie, în unt, alături de usturoiul tocat mărunt. Nu uita să adaugi usturoiul mai târziu, ca acesta să nu se ardă şi să altereze gustul mâncării.
Ca să scapi uşor de mirosul de usturoi din cameră, porneşte hota de bucătărie pe cea mai înaltă treaptă. Fie că ai o hotă de bucătărie cu evacuare, fie că ai un model cu filtre, ultima treaptă de putere este cea mai bună alegere.
Când zucchinni s-a înmuiat suficient, opreşte focul şi pune în blender compoziţia obţinută în tigaie. Adaugă în blender nu doar zuchinni şi usturoiul trase la tigaie, ci şi sarea, piperul, zeama de lămâie şi parmezanul. Mixează până când obţii un sos cremos, numai bun de pus peste paste. Serveşte alături de un pahar de vin roşe sau o limonadă fresh ori un ice-tea şi vei avea parte de o cină de vară reuşită. Poftă bună!
O cină express poate fi la fel de gustoasă precum una sofisticată, cu ingrediente la fel de bune şi o aromă deosebită. O mulţime de reţete simple sunt chiar la îndemâna ta, ca să găteşti rapid şi simplu preparate delicioase, exact ca cele de mai sus. Încearcă-le şi spune-ne cum ţi s-au părut.