Peste cinci tone de furaje, o platformă auto și aproximativ 1000 de metri pătrați de vegetație uscată au ars, joi, pe un câmp din localitatea Buzeni. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de scântei mecanice provenite de la un utilaj agricol folosit pentru formarea baloților de paie.
Alarma a fost dată chiar de șoferul balotierei. Până la sosirea pompierilor, acesta a reușit să îndepărteze utilajul agricol din zona de pericol.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au intervenit rapid pentru ca flăcările să nu se extindă, transmite printr-un comunicat ISU Botoșani.
Urmăreşte-ne pe Google News! |
Pentru a preveni incendiile în această perioadă, proprietarii terenurilor și reprezentanții asociațiilor agricole trebuie să:
– verifice maşinile şi utilajele agricole din punct de vedere tehnic, să asigurare dotarea acestora cu dispozitive parascântei şi cu mijloace de primă intervenție ‐ stingătoare, bidoane cu apă, lăzi cu nisip şi mături;
– remedieze defecţiunile apărute la maşinile şi utilajele agricole la distanță față de lanurile nerecoltate, mirişti sau vegetație uscată;
– alimenteze utilajele cu carburant în punctele de alimentare special amenajate;
– asigure punctele de recoltare cu tractoare cu plug sau disc, cisterne cu apă;
– asigure izolarea lanurilor prin fâşii arate sau discuite faţă de drumuri şi păduri sau căi ferate adiacente;
– strângă paiele rezultate în urma recoltării şi să are imediat miriştea;
– respecte regulile privind fumatul şi utilizarea focului deschis.