Peste 180 de elevi botoșăneni au absentat la proba de matematică a Evaluării Naționale

Foto ziarul unirea

Joi, 27 iunie, s-a desfășurat a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (Matematică) – sesiunea 2024.

La nivelul județului Botoșani au fost prezenți 3466 de candidați din cei 3650 înscriși. 184 de candidați (5,04%) au fost absenți.

Nu au fost candidați eliminați pentru tentative de fraudă.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie 2024.

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

 

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *