Un botoșănean și-a amenințat fosta iubită și a ajuns pe mâna polițiștilor. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, la data de 11 martie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Botoșani, pentru faptul că i-a adresat amenințări cu acte de violență fostei sale concubine, creându-i acesteia o stare de temere.
Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are mai multe obligații, printre care și aceea de a nu se apropia de victimă. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încalcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale, transmite sursa citată.
Urmăreşte-ne pe Google News! |