FOTO Analize și consultații medicale gratuite pentru 80 de persoane dintr-o parohie din județul Botoșani

foto doxologia

În contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și al Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, așa cum a fost proclamat anul 2024 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Parohia „Sfântul Dimitrie”- Rediu din comuna Răuseni, județul Botoșani, Protopopiatul Iași I, a fost gazda Caravanei cu Medici – Filiala Iași, care a oferit gratuit analize și consultații medicale de specialitate unui număr de 80 de persoane.

Parohia Rediu se află la o distanță de 60 km față de municipiul Iași și la o distanță tot de 60 km față de municipiul Botoșani și are un număr de 130 de familii, majoritatea fiind pensionari și fără venituri financiare generoase.

La inițiativa pr. paroh Justinian Tincu, Parohia Rediu a încheiat un contract de colaborare cu Asociația Caravana cu Medici – Filiala Iași, în vederea oferirii de asistență medicală pentru enoriașii parohiei. Astfel, în data de 15 iunie 2024, au fost recoltate probe pentru analize, iar în data de 22 iunie 2024 au fost interpretate rezultatele și s-au efectuat consultații medicale de specialitate de către o echipă formată din 30 de cadre medicale venite voluntar de la diferite spitale din municipiul Iași.

Dintre specializările de care au putut beneficia enoriașii parohiei amintim: cardiologie, medicină internă, gastroenterologie, radiologie, reumatologie, neurologie, alergologie, medicină de familie și oftalmologie. Toate consultațiile au fost efectuate cu aparatură de specialitate, pacienții putând fi consultați exact ca într-un spital.

Cu sprijinul Arhiepiscopiei Iașilor, Parohia Rediu a oferit tuturor medicilor voluntari masa de prânz, câte o icoană și câte o carte de rugăciuni, în semn de mulțumire. Articol preluat de la:  doxologia.ro

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *