Una dintre cele mai profitabile ramuri industriale a României comuniste a fost cea a prelucrării zahărului.În județul Botoșani, timp de patru decenii a funcționat una dintre cele mai mari fabrici de zahăr din Europa de Est, cu o producție de 200 de tone în 24 de ore. Fabrica a fost vândută pe bucăți, scrie Adevarul.ro.
Despre industria românească din perioada comunistă s-a spus că era în mare parte energofagă și necompetitivă la nivel occidental, cu multe uzine care produceau mai puțin decât consumau. Au existat însă și industrii profitabile și puternice care au fost puse pe chituci în mod inexplicabil după 1990. Mii de oameni au rămas fără locuri de muncă, contribuind la drama socială de la mijlocul anilor 90 și până la începutul anilor 2000, după ce mari fabrici care produceau bunuri de valoare, produse de export în cantiăți uriașe au fost privatizate și mai apoi efectiv mutate bucată cu bucată în alte țări. Un bun exemplu este industria zahărului din nordul Moldovei, una dintre cele mai performante din România, de pe urma căreia trăiau comunități întregi. Era vorba despre marea fabrică de la Bucecea, cea de la Ripiceni, dar și cea de la Trușești. Astăzi, din marile fabrici care produceau cantități uriașe pentru export au mai rămas, în cel mai bun caz, doar câteva ruine.
Una dintre cele mai performante fabrici, spun foștii săi angajați și directori, a fost fabrica de zahăr de la Bucecea, județul Botoșani. Fabrica a fost construită într-un an de zile. Din 1959 până în 1960. Era un adevărat colos, întins pe 34 de hectare, într-o zonă cu mare potențial agricol. Mai precis, Bucecea era renumită pentru plantațiile sale de sfeclă de zahăr, cele care puteau furniza constant materie primă fabricii. Ioan Sauciuc, fost muncitor în fabrica de la zahăr dar și unul dintre ultimii săi directori, spune că fabrica a fost construită în urma unui parteneriat România-Franța. Au fost aduse utilaje de cea mai bună calitate din Franța și Germania.
”Francezii au construit această fabrică de zahăr în 1959, dar prima producţie a fost în 1962. Din câte am auzit, fabrica a fost făcută pe un transport mare de vin de Cotnari în Franţa. Aşa ar fi fost înţelegerea. Aveau utilaje de foarte bună calitate. S-a turnat beton serios aici. Cu fundaţii de 10 metri adâncime. Totodată fabrica avea generatoare puternice, îşi producea singură energia electrică. Avea şi cazane pentru abur industrial, laboratoare, hale de producţie, turnuri, depozite”, a declarat Sauciuc, pentru „Adevărul”.
Fabrica avea o capacitate uriașă de producție, aproximativ 200 tone de zahăr în 24 de ore. Un randament uriaș care-l depășea pe cel al fabricii din Luduș, cu același specific. Iar zahărul era de cea mai bună calitate ”Era un zahăr foarte fin, fiindcă se folosea materie primă de cea mai bună calitate, iar utilajele erau de mare precizie, ducând la o rafinare excepţională. Se muncea aici, la Bucecea, după tehnologii bine puse la punct, reţete de multe ori păstrate la secret şi care dădea zahărului o calitate deosebită. Era cel mai fin şi bun zahăr din România comunistă”, adăuga Ioan Sauciuc. ”Era cea mai mare fabrică de zahăr din Europa de Est. Am muncit acolo și eram mândri că lucram într-un asemenea colos”, mărturisește un alt localnic.
”Mii de oameni trăiau din industria zahărului”
Construcția fabricii de zahăr de la Bucecea a modificat întreg peisajul economic și social al zonei. Localnicii erau încurajați să cultive cât mai multă sfeclă de zahăr pentru a putea oferi materie primă. Toate satele din jurul Bucecii au ajuns să depindă de această producție a zahărului. Se cultiva sfeclă de zahăr pe 10.000 de hectare, iar unori, când producția o cerea, era adusă sflecă de zahăr inclusiv din județul Suceava. De altfel, această materie primă de bună calitate, alături de precizia utilajelor, erau secretele zahărului de la Bucecea.
”Mii de oameni trăia din industria zahărului. Eram foarte tânăr în anii 80 când am început să lucrez acolo. Și tata tot acolo a fost angajat. În Bucecea nu exista familie în care măcar un membru să nu lucreze la fabrica de zahăr. Mai apoi erau toți agricultorii din satele învecinate care efectiv trăiau din sfeclă de zahăr. A fost cea mai bună perioadă pentru oamenii de aici. Și sflecla era foarte bună. Se lucra puternic din septembrie până în februarie, în trei schimburi, pentru că venea, în valuri, materia primă”, mărturisește un fost angajat al fabricii.
