Mesaj dureros al soției unui bărbat mort la fabrica din Ibănești. „După 28 de ani de fericire, ne-ai lăsat cu o mare suferință”

Întreaga comunitate din Ibănești, județul Botoșani, este în doliu după tragedia petrecută chiar în prima zi de Rusalii, la fabrica de lactate din comună. Patru oameni, inclusiv patronul fabricii, și-au pierdut viața după ce au intrat într-un bazin de decantare din curtea fabricii, în care erau substanțe toxice, ca acid sulfuric și amoniac.

Soția lui Valeriu Bulubenchi, tatăl a doi băieți, a postat un mesaj sfâșietor despre moartea bărbatului care i-a fost alături 28 de ani.

Dragul meu soț, Dumnezeu te-a luat prea devreme. 28 de ani de fericire. Drum lin între îngeri! Odihnă veșnică! Ne-ai lăsat cu o mare suferință. Dumnezeu să te ierte!”, a scris soția lui Viorel Bulubenchi.

Fiul face dezvăluiri cutremurătoare

Dezvăluiri cutremurătoare în cazul celor patru morți de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Sebastian Bulubenchi, fiul unuia dintre botoșănenii care și-au pierdut viața, spune că tatăl său ar fi fost obligat să intre în bazinul de decantare. Valeriu Bulubenchi lucra de două luni la societatea respectivă, dar fără forme legale. Potrivit fiului acestuia, patronul i-ar fi promis că îi face contract de muncă, dar acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent. Cu o zi înainte de tragedie, bărbatul a fost sunat de Radu Tudose și chemat la muncă pentru duminică.

„Tatăl meu lucra acolo de două luni de zile, dar era fără contract de muncă, nu semnase. Era, să zicem, într-o perioadă de probă,  însă îl tot amâna. El nici măcar nu trebuia să lucreze ieri, dar l-a obligat. I-a zis că nu îl plătește, mă refer la domnul Radu Tudose, administratorul. Că dacă nu vine și rezolvă cu o problemă la o fosă, neștiind de fapt ce este acolo. Sub presiunea celor spuse de el, de sâmbătă îl ținea întruna sub presiune, că îl dă afară, că nu îi mai dă niciun ban, nimic, și vă dați seama, era singurul venit al familiei, și s-a dus într-un final forțat, a intrat acolo neștiind ce este de fapt, fără niciun echipament de protecție”, ne-a declarat Sebastian Bulubenchi.

Cei patru botoșăneni care au murit la fabrica de la Ibănești

Acesta a discutat cu o a cincea persoană care a încercat să îi salveze pe cei patru, dar care, din fericire a avut zile, și a discutat cu familiile pentru a le explica cum s-a petrecut totul.

„Din cauza gazelor, că am aflat că era acolo acid sulfuric cu amoniac, a amețit și a rămas acolo. După el au mai intrat încă două persoane,  cu care s-a întâmplat același lucru, iar abia a patra persoană a intrat administratorul. După care a mai intrat și o a cincea persoană, dar aceasta a intrat legată și ținută de ceilalți angajați care erau acolo. A încercat să scoată măcar o persoană de acolo sau cumva să îi scoată pe rând. O dată ce a simțit mirosul și deja leșinase au scos-o de urgență. Acesta este momentan ușor rănit”, ne-a mărturisit tânărul.

O adevărată nenorocire a avut loc  la fabrica din Ibănești, duminică.  Patru botoșăneni, printre care și patronul fabricii, au murit după ce s-au intoxicat la fabrica de cașcaval. Radu Tudose, Valeriu Bulubenchi, Mitică Racu și Viorel Secrieru au murit de Rusalii, una dintre cele mai importante sărbători a creștinățății.

Întreaga comunitate este în doliu. Colegii acestora, rudele, prietenii sunt împietriți de durere. Familiile au parte de multă susținere din partea comunității pentru a trece cu bine peste această tragedie.

Inspectoratul Teritorial de Muncă  face verificări în acest caz. De asemenea, polițiștii fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de neluarea masurilor de securitate in munca, nerespectarea masurilor de securitate in munca, vatamare corporala din culpa si ucidere din culpa.

Urmăreşte-ne pe Google News!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *