FOTO Durere de nedescris în comunitatea din Ibănești. Radu, Valeriu, Mitică și Viorel au murit în zi sfântă

O adevărată nenorocire a avut loc  la fabrica din Ibănești, duminică.  Patru botoșăneni, printre care și patronul fabricii, au murit după ce s-au intoxicat la fabrica de cașcaval. Radu Tudose, Valeriu Bulubenchi, Mitică Racu și Viorel Secrieru au murit de Rusalii, una dintre cele mai importante sărbători a creștinățății.

Întreaga comunitate este în doliu. Colegii acestora, rudele, prietenii sunt împietriți de durere. Familiile au parte de multă susținere din partea comunității pentru a trece cu bine peste această tragedie.

Este trist, dar prin asta cunoaștem ca nu suntem stăpâni pe viata noastră. Dumnezeu, care a creat, El este stapân peste toate si de aceea ne îndeamnă Dumnezeu să ne împăcam cu el și sa trăim o viață împreună cu el și pentru El ca cind vom părăsi pământul să fim în raiul său nu in chinul veșnic”, spune o cunoștință a acestora.

„Va fi foarte greu pentru micii fermieri care duceau laptele la fabrica”, spune un localnic.

Cum s-a produs totul

Totul a început după ce un angajat al societatii SC RAM SRL  efectua lucrari de mentenanta la statia de epurare. La un moment dat i s-a facut rau și a căzut intr un bazin cu apa reziduala. Ulterior, alti doi angajati impreuna cu administratorul societatii au incercat sa-l scoata  din bazinul respectiv, insa, din cauza acumularilor de gaze, toate cele patru persoane au intrat in stare de inconstienta.

Lucratorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență  Botoșani au scos cele patru victime din bazinul statiei de epurare, fiind preluate de ambulante. Administratorul societatii a fost transportat la spital in stare constienta, unul din angajati este momentan stabilizat pe aparate de terapie, iar doi au decedat. Din păcate s-a stins la spital și administratorul, dar și celălalt angajat.

Inspectoratul Teritorial de Muncă  face verificări în acest caz. De asemenea, polițiștii fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de neluarea masurilor de securitate in munca, nerespectarea masurilor de securitate in munca, vatamare corporala din culpa si ucidere din culpa.

 

Urmăreşte-ne pe Google News!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *