Patronul din Botoşani mort, duminică, alături de trei angajaţi ai săi deţinea una dintre cele mai mari fabrici de lactate din Botoşani. Radu Tudose controla societatea comercială Ram SRL, cu sediul la Dorohoi, care, la rândul său, deţinea fabrica de lactate de la Ibăneşti.
Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice, Ram SRL a avut, anul trecut, o afaceri de 26,9 milioane de lei, echivalentul a peste cinci milioane de euro.
Societatea a înregistrat, în 2023, un profit net de 4,7 milioane de lei, adică de peste 900.000 de euro.
Firma lui Radu Tudose avea 30 de angajaţi, însă trei dintre ei şi-au găsit sfârşitul duminică, înecându-se în bazinul de decantare a apelor uzate.
Practic, unul dintre angajaţi efectua lucrări de mentenanţă la staţia de epurare. Acestuia i s-a făcut rău, căzând în bazinul cu apă reziduală. Ulterior, alţi doi angajaţi, împreuna cu administratorul societăţii, au încercat să îl scoată din bazin, însă, din cauza acumulărilor de gaze, toate cele patru persoane au intrat in stare de inconstienţă.
Toate cele patru persoane au fost scoase din apă de angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, care au fost chemaţi la faţa locului.
Administratorul societăţii a fost transportat la spital în stare constienţă, dar a decedat la spital. Unul din angajaţi a fost stabilizat şi transportat cu elicopterul la Iaşi, dar a decedat la clinica ieşeană. Alţi doi au fost declaraţi decedaţi la faţa locului.
Urmăreşte-ne pe Google News! |