Un bărbat în stare gravă a fost preluat, duminică, de elicopterul SMURD și dus la o clinică de specialitate. Pentru alți doi bărbați încă se efectuează manevrele de resuscitare, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, Dorina Lupu.
„Victima care a răspuns manevrelor de resuscitare a fost urcata în elicopterul SMURD. Se continuă manevrele de resuscitare în cazul celorlalte două victime”, precizează sursa citată.
Reamintim că patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de cașcaval din localitatea Ibănești. Incidentul a avut loc duminică. Au intervenit cinci echipaje din cadrul Detașamentului Dorohoi și Botoșani, cu două autospeciale de stingere dotate cu kit-uri de salvare din spații înguste, trei ambulanțe SMURD, dintre care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și o ambulanță SAJ.
„Cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 47 și 56 de ani, au fost scoase din bazin de către pompieri și preluate de echipajele medicale aflate la fața locului. Una dintre victime era conștientă și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pentru celelalte trei persoane, găsite în stop cardio-respirator, s-au inițiat manevre de resuscitare cardio-pulmonare. Una dintre ele a răspuns manevrelor de resuscitare”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
Un echipaj mixt Inspectoratului de Poliție Județean și Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră asigură măsurile de ordine și siguranță la fața locului.