Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de cașcaval din localitatea Ibănești. Incidentul a avut loc duminică. Au intervenit cinci echipaje din cadrul Detașamentului Dorohoi și Botoșani, cu două autospeciale de stingere dotate cu kit-uri de salvare din spații înguste, trei ambulanțe SMURD, dintre care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și o ambulanță SAJ.
„Cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 47 și 56 de ani, au fost scoase din bazin de către pompieri și preluate de echipajele medicale aflate la fața locului. Una dintre victime era conștientă și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pentru celelalte trei persoane, găsite în stop cardio-respirator, s-au inițiat manevre de resuscitare cardio-pulmonare. Una dintre ele a răspuns manevrelor de resuscitare”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.
A fost solicitat și elicopterul SMURD Iași. Acesta a aterizat pe un teren viran de lângă fabrică. Un echipaj mixt Inspectoratului de Poliție Județean și Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră asigură măsurile de ordine și siguranță la fața locului.