Un botoșănean stabilit în America oferă burse de excelență de 1500 dolari elevilor Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi. Paulin Martinuc, un bărbat stabilit de decenii în Statele Unite ale Americii, a anunțat public lansarea Bursei de Excelență ,,Paulin Martinuc” oferită prin „Paulin and Lidia Martinuc Foundation”.
Paulin Martinuc, născut la Corjăuți, comuna Hilișeu Horia, în vârstă de 74 de ani, a părăsit România la 28 de ani pentru a-și construi o carieră de succes în America. Revine cu drag în locul natal și acum vrea să sprijine elevii care își doresc să învețe, dar nu dispun de mijloace materiale.
El oferă patru burse în valoare de 1500 USD/an școlar, acordate în 10 tranșe egale elevilor din clasele IX-XII ai Colegiului Național ,,Grigore Ghica”și din această toamnă, anual, câte o bursă în valoare de 2500 USD pentru un absolvent al Colegiului care urmează o formă de învățământ superior. Bursele ce vor fi alocate vor avea drept criteriu de atribuire performanța școlară și componenta socială a elevilor beneficiari.
Martiniuc speră ca această bursă să fie un sprijin real pentru elevii care aspiră la succes și îi îndeamnă să muncească și să fie răbdători pentru a atinge succesul.
Urmăreşte-ne pe Google News! |