Un tânăr de 24 de ani din Botoșani a dat foc la zeci de baloți de furaje, iar pentru gestul său a fost reținut e polițiști. Este vorba de un tânăr din comuna Ungureni, care locuiește fără forme legale în satul Drislea din comuna Trușești. El a intrat în divergență cu niște localnici, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă a dat foc depozitului de furaje pe care aceștia în dețineau în gospodărie.
Îninate de a recurge la acest gest, tânărul i-ar fi adus mai multe amenințări proprietarului depozitului de furaje, ceea ce a făcut ca să fie anchetat penal și pentru amenințare.
Aproximativ 30 de baloți de furaje au ars, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Drislea. Alarma s-a dat puțin după miezul nopții. Au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului Botoşani, cu trei autospeciale de stingere cu apă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Trușești, cu un buldoexcavator. Aceștia au constatat faptul că ardeau depozitul de furaje și lemne de foc. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la construcțiile din gospodărie.
Intervenția a fost una de durată, având în vedere cantitatea mare de furaje care ardea, dar și faptul că trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere. Misiunea a durat mai bine de trei ore.
Au ars 15 tone de furaje, 200 kilograme de lemne de foc și peretele unei magazii.
Urmăreşte-ne pe Google News! |